Zilele de creaţie – mai lungi de 24 ore?

Unii creştini fundamentalişti [Exemplu: Werner Gitt] susţin că zilele de creaţie nu au fost mai lungi de 24 ore fiecare. Există o contradicţie ireconciliabilă între această vedere şi datele ştiinţei despre erele geologice, ceea ce ridică întrebarea unde se plasează Biblia. În cele ce urmează vor fi discutate 10 argumente în favoarea unei abordări biblice nefundamentaliste.

   1. Biblia nu foloseşte timpul perfect atunci când vorbeşte despre odihna din ziua a şaptea a lui Dumnezeu, ceea ce ar fi fost cazul dacă ea ar fi fost de 24 ore şi deci s-ar fi terminat. Relatarea Genezei despre zile se încheie undeva la începutul zilei a şaptea cu menţiunea din Geneza 2:2, NWT: "Şi până la ziua a şaptea Dumnezeu a ajuns la completarea lucrării lui pe care o făcuse, şi a început să se odihnească în ziua a şaptea de toată lucrarea lui pe care o făcuse". Verbul ebraic este la imperfect, denotând o acţiune începută şi neterminată.

   2. Expresia "şi a ajuns să fie seară, şi a ajuns să fie dimineaţă, ziua..." apare sistematic după fiecare din primele şase zile, dar nu şi în legătură cu ziua a şaptea, dând de înţeles că această zi nu s-a încheiat înainte de a surveni păcatul şi înmulţirea oamenilor pe pământ descrise de Moise în Geneza. Povestitorul nu a ajuns în această carte cu relatarea la finele zilei a şaptea.

   3. Dacă procesul creării şi evoluţiei lucrurilor de pe pământ a fost atât de accelerat (şase zile naturale) încât să nu se poată explica prin acţiunea în timp a unor factori naturali, aceste „zile” miraculoase ar fi putut fi clipe sau chiar o diviziune atemporală – mai potrivite cu acţiunea supranaturală. Dacă însă a fost vorba despre acţiuni în timp, "zilele" trebuie considerate intervale. Expresia "şi a ajuns să fie seară, şi a ajuns să fie dimineaţă, ziua” cutare, transmite ideea unui proces în timp, care se desfăşoară pe faze. Dar timpul şi fazele nu au nimic comun cu miracolul instantaneu. Se observă că verbele sunt la imperfect (sugerând o acţiune în desfăşurare): "şi a ajuns să fie...(lit. şi se făcea seară...)". Deci în timp ce Dumnezeu crea, se făcea seară, apoi se făcea dimineaţă, până ce se încheia pe rând câte o zi întreagă. În plus menţiunea părţilor zilei (seara şi dimineaţa) ar fi pleonastică din moment ce apare textual cuvântul "zi" (în gândirea ebraică seri şi dimineţi înseamnă deja zile). Dacă această menţionare se face totuşi, este pentru a se sugera anumite faze în procesul de creaţie, aşa cum lucrarea unui evreu era pe jumătate (slab conturată) în prima parte a zilei şi completă (perfect conturată) în finalul ei. Pentru eventualii observatori tereştri lucrurile ar fi apărut ca în amurg la începutul fiecărei zile şi ca în zori spre sfârşitul ei, adică perfect conturate.

   4. Dacă odihna lui Dumnezeu (ebr. şavát - sistare a lucrului) a durat numai 24 ore, înseamnă că după acest timp nu mai exista o sistare a lucrului. Dar relatarea Genezei nu arată că Dumnezeu ar fi început o altă săptămână creatoare pe pământ. Din contra, se spune că la capătul zilei a şasea, după binecuvântare, omul a preluat mandatul lucrărilor terestre (Reluarea activităţii eventual în cer este exclusă pentru că acolo nu a fost niciodată întreruptă  - comp. Ioan 5:17).

   5. Dacă Adam ar fi fost creat spre sfârşitul unei zile literale de 24 ore, după mamifere, ar fi rămas puţin timp pentru celelalte activităţi menţionate în relatarea biblică ca aparţinând şi ele zilei a şasea: plantarea grădinii Edenului şi a pomilor speciali în mijlocul ei, irigarea şi creşterea, denumirea animalelor cu nume semnificative bazate pe observaţie, porunca de a nu consuma din fructul deja copt al pomului conoştinţei binelui şi răului, sentimentul de singurătate la Adam sesizat de Dumnezeu, somnul adânc pentru crearea Evei, întâlnirea cu ea şi poezia care a conţinut cuvintele de aşteptare intensă "iată în sfârşit", binecuvântarea divină a cuplului, etc. În fapt Eva putea să fi fost creată cu un număr de ani mai târziu, aşa încât Adam să o poată depăşi sensibil în experienţă pentru a fi un cap şi instructor incontestabil. Cuvintele din 1 Timotei 2:12,13 au sens dacă între cei doi a fost o diferenţă de timp. La fel, lucrurile realizate în celelalte zile presupun mai mult de 24 ore. De exemplu în ziua a treia timpul necesar strângerii apelor "la un loc" şi apariţiei uscatului a depins de viteza de ridicare a scoarţei şi de deplasare a apei. Apei îi trebuie mai mult de o zi de 24 ore pentru a ajunge din centrul unui continent în mare. Tot în ziua a treia Dumnezeu a făcut ca solul să dea [lit. să permită să răsară sau să înverzească] vegetaţie şi pomi cu fructe şi seminţe în acestea. Unii pomi au nevoie de câţiva ani de creştere până ajung să producă fructe.

   6. Apostolul Pavel ştia că ziua a şaptea este mai lungă de 24 ore. Dumnezeu se odihnea încă pe timpul lui Iosua şi chiar după mii de ani, creştinii care credeau, puteau intra în această odihnă. Evrei 4:3-5 spune:

    "Căci noi, care am crezut, intrăm în 'odihna', despre care a zis: 'Am jurat în mânia mea că nu vor intra în odihna mea', măcar că lucrările lui fuseseră terminate încă de la întemeierea lumii. Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: 'Şi Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările lui'. Şi iarăşi în acest text: 'Nu vor intra în odihna mea'”.

    Expresia "măcar că lucrările lui fuseseră terminate încă de la întemeierea lumii" arată că Dumnezeu se odihneşte încă de la întemeierea lumii când şi-a terminat lucrările. Deci nu se poate trage concluzia că evreii din timpul lui Iosua nu urmau să intre în odihnă în sensul că nu aveau în ce să intre ca şi cum ea nu începuse încă (sau durase numai 24 de ore şi acum Dumnezeu lucra din nou), ci că Dumnezeu nu i-a lăsat să intre (deşi poarta odihnei era larg deschisă sau, în cuvintele lui Pavel, "măcar că lucrările Lui fuseseră terminate încă de la întemeierea lumii" şi de atunci Dumnezeu se odihnea).

   7. Cărbunii, petrolul şi gazele naturale sunt de origine organică, şi au nevoie de ere geologice să se formeze. De asemenea sunt necesare mişcări catastrofice ale scoarţei terestre ca acestea să ajungă sub pământ şi în zona de uscat. Unii cred că Potopul şi timpul scurs de la Adam la Potop sunt suficiente pentru a explica aceste lucruri. Dar Noe a izolat arca cu smoală (un produs petrolier) înainte de Potop (vezi şi Geneza 11:3 unde smoala este folosită la zidirea turnului Babel şi 14:10 unde se vorbeşte despre puţuri de smoală).

    8. Ordinea în care au apărut lucrurile pe pământ (atmosfera, uscatul, vegetaţia, vizibilitatea aştrilor, reptilele, păsările, mamiferele, omul) este proprie şi absolut necesară perioadelor geologice. Ea nu putea fi alta datorită multiplelor dependenţe ecologice şi de biosistem. Dar ea putea să nu fie respectată de Dumnezeu dacă zilele ar fi durat 24 ore literale. Omul putea apare de exemplu în ziua a cincea, fiind mai important, ca să vadă în ziua a şasea cum sunt create mamiferele şi apoi reptilele, etc.

   9. Cuvântul "zi" (ebr. iom) înseamnă şi perioadă. Chiar în relatarea creaţiei termenul este folosit cu acest sens flexibil. Astfel cele 12 ore de lumină sunt numite zi (1:5), iar cele şase zile la un loc sunt numite ziua (2:4). În restul Scripturilor ziua poate fi perioada secerişului, un an cu vară şi iarnă, ziua mâniei lui Dumnezeu, perioada de domnie a lui Mesia, etc. (Comp. 2 Cor. 6:2; Zah. 14:1-9)

  10. În relatarea Genezei se disting două intervale: 1. timpul de la "început" până la săptămâna creatoare şi 2. timpul acestei săptămâni. Aceste intervale trebuie să aibă lungimi comparabile, cel puţin ca ordin de mărime, dacă sunt timpi de creaţie folosiţi de acelaşi Dumnezeu pentru pregătirea aceleiaşi planete: primul pentru corpurile cereşti şi evoluţia pământului până la starea descrisă în Gen 1:2 şi al doilea prin modificări dirijate ale atmosferei, scoarţei şi biosferei până la starea de lucruri "foarte bune" pentru om. Primul interval se întinde pe miliarde de ani pentru că vârsta corpurilor cereşti şi a pământului poate fi stabilită în multe feluri (de exemplu din timpul necesar luminii să ajungă pe pământ, evoluţia stelelor, radioactivitate) Dar această vârstă nu poate fi alăturată armonios lângă 144 ore cât ar avea şase zile literale ale intervalului al doilea. Intervalele ar diferi cu un factor de mărime de 8x10¹¹ (La o vârstă a universului aproximată la 12-15 miliarde ani). În plus s-ar putea ridica întrebarea: Dacă Dumnezeu a acţionat în afara unor legi naturale în pregătirea pământului pentru om, grăbind atât de tare lucrurile, de ce nu a făcut aşa şi la pregătirea universului?

Există şi obiecţii dintre care mai jos sunt discutate patru:

    1. Unitatea de măsură sau felul de interpretare, ca să fie valabile, trebuie să fie indicate în context. „Ziua” este indicată în context ca fiind de 24 ore (vezi Gen. 1:14).

R: În context este indicat şi faptul că „ziua” poate însemna o perioadă de lungime variabilă. Vezi pct. 9 de mai sus.

    2. Cuvântul "zi" asociat cu un număr se referă întotdeauna la o zi de 24 ore.

R: Zaharia 14:7 arată că nu există o regulă: "Va fi o zi [ebr. iom ehad, ca în Gen. 1:5], cunoscută de DOMNUL... aşa va fi şi vara şi iarna". Această zi asociată cu un număr include veri şi ierni.

    3. Porunca a patra din Lege se bazează pe săptămâna din Geneza: „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă ca s-o sfinţeşti... căci în şase zile Domnul a făcut cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea s-a odihnit”. Întrucât sabatul cerut israeliţilor era de 24 ore şi încheia o săptămână literală, în Geneza lucrurile stau la fel.

R: Comparaţia între cele două ‘săptămâni’ este tot atât de justificată şi dacă zilele din Geneza sunt mai lungi de 24 ore. Important este modelul (6+1), nu echivalenţa duratelor. De altfel, Legea prevedea şi respectarea săptămânilor de ani. Fiecare al şaptelea an era un an sabatic (Lev. 25:3, 4).

    4. 'Seara şi dimineaţa' nu se pot referi decât la părţile unei zile literale.