"Doamne, în acest timp vei restabili tu împărăţia lui Israel?" (Fap. 1:6)

    Cuvintele citate din Fapte 1:9 vizualizează o perspectivă mai greu sesizabilă astăzi, a primilor discipoli mesianici, asupra timpului care trebuia să treacă de la moartea lui Isus până la restabilirea "împărăţiei lui Israel" în toată puterea în Ierusalim. Şase luni! De unde această perspectivă?

Coincidenţe calendaristice semnificative

    În mare parte aşteptările primilor discipoli evrei ai lui Cristos, referitor la iminenţa regatului lui Dumnezeu, s-au bazat pe câteva realităţi semnificative: 

   (1) Isus a fost adevăratul miel de paşte. Pentru a fi acest miel prefigurat de mielul pascal el putea fi sacrificat în oricare zi a anului. Totuşi, în mod interesant, Cristos a fost dat la moarte chiar în ziua de paşte, când evreii sacrificau mieii literali! Această coincidenţă a favorizat înţelegerea rolului profetic al lui Isus ca miel răscumpărător în cadrul unui paşte eliberator mai mare, simbolic.

   (2) Isus a înviat în prima zi ce a urmat sabatului din săptămâna azimilor. În aceeaşi zi, duminică dimineaţa, marele preot oferea la templu lui Dumnezeu un snop de orz. Coincidenţa a facilitat înţelegerea că el era primul rod al învierii (al celor ce aleargă, înving şi primesc coroana) prefigurat de primele spice secerate.

   (3) După 50 de zile, la pentecostă, spiritul sfânt a fost revărsat asupra a circa 120 de discipoli ceea ce a dus la întemeierea adunării creştine. În aceeaşi zi la templu, în cadrul sărbătorii evreieşti a primelor roade, marele preot oferea două pâini dospite din primul grâu secerat. Din nou coincidenţa calendaristică dintre sărbătoare şi evenimentul prefigurat de ea a ajutat la sesizarea şi înţelegerea împlinirii ei.

    După acest model stereotip al împlinirii semnificaţiei sărbătorilor evreieşti la chiar datele lor calendaristice, ne putem imagina fervoarea primilor creştini în aşteptarea ultimei sărbători din an - sărbătoarea corturilor! De altfel, deja în aşteptarea pentecostei, "fiind văzut de ei timp de patruzeci de zile şi vorbind despre lucrurile care privesc împărăţia lui Dumnezeu", discipolii l-au întrebat cu entuziasm pe Isus: "Doamne, în acest timp vei restabili tu împărăţia lui Israel?".

    Mai erau zece zile până la pentecostă! Isus a confirmat turnarea spiritului sfânt "nu după multe zile", dar nu restabilirea regatului, cel puţin nu în timpul sărbătorii pentecostei! (Fap. 1:3-8)

    Spiritul sfânt a fost turnat într-adevăr peste circa 120 de discipoli prezenţi, iar Petru a explicat mulţimii care s-a strâns că "aceasta este ceea ce a fost spus prin prorocul Ioel: 'În zilele din urmă', zice Dumnezeu, 'voi turna din duhul meu peste orice făptură'" (2:16, 17). Ca rezultat, "cei care au primit cuvântul lui au fost botezaţi, şi în ziua aceea s-au adăugat aproape trei mii de suflete" (v. 41). Începuseră "zilele din urmă" şi numărătoarea inversă până la restabilirea regatului!

    Isus fusese înălţat ca rege la dreapta lui Dumnezeu şi confirmarea era turnarea spiritului - "ce vedeţi şi ce auziţi" (Fap. 2:33). "Dumnezeu a făcut Domn şi Cristos [Mesia, regele aşteptat] pe acest Isus, pe care l-aţi răstignit voi" (v. 36).

O secvenţă cunoscută

    Ca evrei, aceşti discipoli ştiau că în timpul lui Moise evenimentele se derulaseră după acelaşi tipar: Dumnezeu îi eliberase din captivitatea Egiptului în primăvară, la paşte, şi îi pecetluise ca popor al lui, dându-le Legea, la pentecostă (la Muntele Sinai). După un timp de organizare şi deplasare, în toamna anului al doilea, se aflau în apropierea Canaanului, pregătiţi pentru intrarea în ţara promisă.

    Va fi restabilit regatul lui Israel în timpul sărbătorilor din toamnă, la şase luni de la moartea lui Isus sau, dacă nu, în toamna anului următor?

    Această concluzie era mai mult decât naturală. Cele trei mari sărbători evreieşti urmau calendarul agricol din primăvară până în toamnă. Exista un crescendo în importanţă, iar sărbătorile din toamnă erau un apogeu. Sărbătoarea trompetelor din prima zi a lunii a şaptea marca începutul noului an evreiesc. Apoi urma cea mai importantă zi din calendarul religi-os, ziua ispăşirii (a 10-a a lunii a şaptea), când marele preot intra în Sfânta Sfintelor pentru ştergerea păcatelor de peste an ale poporului. Sărbătoarea corturilor era un timp de bucurie după încheierea strângerii recoltei (Deut. 16:13). Ziua a opta, după cele şapte ale acestei sărbători, era un eveniment special şi ultima zi festivă din ciclul de sărbători mari (Lev.23:36).

    Sărbătorile din toamnă au coincis în antichitate şi cu întoarcerea din exilul babilonian, aşa cum este menţionat în Neemia:

    "Când a venit luna şaptea, fiii lui Israel erau în cetăţile lor... Toată adunarea celor care se întorseseră din captivitate a făcut corturi  şi au locuit în aceste corturi... Au ţinut sărbătoarea şapte zile, iar în ziua a opta a fost o adunare de sărbătoare, după rânduială" (8:1, 17, 18; comp. Ezra 3:1-5).

    Va avea loc "restabilirea tuturor lucrurilor" pentru israeliţii din secolul întâi până la sărbătoarea corturilor din toamna anului în care a murit Isus? Sau restabilirea va fi iarăşi parţială aşa cum a fost la întoarcerea din Babilon?

Aşteptări justificate

    Este de presupus că aşteptările erau mari şi în mod justificat. Evanghelistul Luca consemnează retrospectiv că imediat după pentecostă cei care crezuseră

    "...stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Fiecare era plin de frică şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. Toţi cei ce credeau erau împreună şi aveau toate în comun. Îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia.Toţi împreună erau nelipsiţi de la templu în fiecare zi; şi frângând pâinea acasă, îşi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă, lăudând pe Dumnezeu şi fiind plăcuţi înaintea întregului popor. Şi Domnul adăuga, în fiecare zi, la numărul lor [de 3000 după pentecostă], pe cei care trebuiau să fie mântuiţi" (Fap. 2:42-47).

    Aceste cuvinte ne înfăţişează grupul de creştini mesianici cuprinşi de fervoarea ultimelor luni ale venirii Regatului. Plini de credinţă în binecuvântările jubileului mesianic (care includeau şi restituiriea proprietăţilor), ei îşi vindeau averile, îndeosebi terenurile agricole, pentru a-şi putea investi timpul şi energia în activităţi spirituale. Sezonul agricol viitor putea să fie în regatul mesianic!

    Luca menţionază apoi ca exemplu de semne ce se făceau prin apostoli o minune remarcabilă făcută de Petru şi Ioan, vindecarea unui olog din naştere (Fap. 3:1-11). Actul neobişnuit 'a umplut poporul de uimire şi admiraţie' şi i-a dat lui Petru ocazia să se adreseze israeliţilor prezenţi şi să-i îndemne la căinţă faţă de păcatul comun al uciderii lui Isus. Căinţa era cu atât mai necesară cu cât se apropia ziua ispăşirii din toamnă când poporul se împăca în mod obişnuit cu Dumnezeu pentru a-şi asigura favoarea lui pentru anul viitor. Petru le-a zis celor prezenţi:

   "Căiţi-vă şi întoarceţi-vă, ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină timpuri de înviorare de la însuşi Iehova şi el să trimită pe Cristosul desemnat pentru voi, pe Isus, pe care cerul trebuie să-l păstreze până la timpurile de restabilire a tuturor lucrurilor despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfinţilor săi profeţi din vechime" (Fap. 3:19-21, TLN).

    Vor surveni aceste timpuri de înviorare după ziua ispăşirii, conform semnificaţiei acestei zile? Va fi Israelul suficient de pregătit în nevinovăţie pentru ca Dumnezeu să-l trimită pe "Cristosul desemnat" pentru a iniţia timpurile de restabilire la sărbătoarea corturilor, conform semnificaţiei dobândite a acesteia? Sau israeliţii se vor poticni din nou aşa cum au făcut-o deja atunci când l-au dat la moarte pe Isus sau când au murmurat împotriva lui Moise chiar când erau pe punctul să intre în posesia Canaanului? (comp. Fapte 3:22, 23)

    Relatarea consemnată în Faptele Apostolilor arată că ei ca popor s-au poticnit. Intervenţia publică a lui Petru a stârnit opoziţia mai marilor spirituali ai naţiunii care au ordonat arestarea lui şi a lui Ioan. Totuşi, după cuvântarea lui, mulţi au devenit credincioşi şi numărul dicipolilor lui Mesia a ajuns la cinci mii (Fapte 4:1-4).

    A doua zi apostolii au fost eliberaţi şi, după ce s-au rugat în comun în legătură cu opoziţia pe care o întâmpinau, s-au simţit şi mai întăriţi prin spiritul sfânt să continue predicarea Cuvântului cu îndrăzneală. Opoziţia oficială nu putea împiedica răspândirea veştii bune că Isus este Cristosul şi reacţia pozitivă a multora.

    "Mulţimea celor care crezuseră era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile sunt ale lui, ci aveau toate în comun. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus şi un mare har era peste toţi. Căci nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute şi-l puneau la picioarele apostolilor; şi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie" (v. 32-35).

Putea fi trimis Cristosul atunci?

    Putea veni "Cristosul desemnat" pentru a 'restabili regatul lui Israel în vremea aceea'? Teoretic da, dacă Israelul reacţiona în majoritate. Apostolii şi ceilalţi discipoli evrei au presupus această perspectivă şi au acţionat pentru salvarea naţională. Curând însă s-au acumulat semne (care au culminat cu uciderea lui Ştefan şi persecuţia generală ocazionată de aceasta) că numai o rămăşiţă dintre israeliţi sunt pregătiţi şi că "timpurile de restabilire a tuturor lucrurilor despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfinţilor săi profeţi din vechime" nu pot surveni atunci decât în înţeles spiritual. Această rămăşiţă a intrat într-un regat de binecuvântări spirituale, asemănător cum Iosua şi Caleb au intrat într-o stare de certitudine că după 40 de ani vor intra în Canaan (Num. 14). Spiritul sfânt turnat începând de la pentecostă era garanţia sau "sigiliul" moştenirii viitoare (Efes.1:13, 14). Cronologic, această intrare spirituală a unora puţini în regat, în paralel cu respingerea de către Dumnezeu a majorităţii, trebuie să fi fost deplină în toamnă, la timpul sărbătorii evreieşti a corturilor, completându-se astfel seria de împliniri profetice ale sărbătorilor la datele lor calendaristice. (1) Citim despre discipolii lui Mesia, în jurul acelui timp:

    Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în popor. Toţi erau cu un gând în pridvorul lui Solomon şi nici unul din ceilalţi [majoritatea persecutoare] nu îndrăznea să se apropie de ei; dar poporul îi lăuda. Şi mai mult ca oricând, credincioşii erau adăugaţi Domnului, mulţimi de bărbaţi şi femei (5:12-14).

    În zilele acelea, când s-a înmulţit numărul ucenicilor... Cuvântul lui Dumnezeu sporea, numărul ucenicilor se înmulţea foarte tare şi o mare mulţime de preoţi ascultau de credinţă. Ştefan era plin de har şi de putere şi făcea minuni mari în popor (6:1, 7, 8).   

    În "zilele acelea" pline de binecuvântări în ce priveşte secerişul spiritual, liderii naţiunii au luat o atitudine complet ostilă, sinedriul condamnându-l la moarte pe Ştefan, care a devenit astfel primul martir creştin. De asemenea, "în ziua aceea [a uciderii lui Ştefan] s-a pornit o mare prigonire împotriva bisericii care era în Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin ţinuturile Iudeii şi ale Samariei."

    Probabil atunci, după sărbătoarea corturilor, a fost timpul când evreii au intrat pentru totdeauna, din punct de vedere profetic, în partea lipsită de sărbători a calendarului anual. O nouă recoltă neaşteptată avea însă să le menţină bucuria evreilor creştini dincolo de ultima mare zi de sărbătoare din luna a şaptea care urma sărbătorii corturilor. În acest regat spiritual, în care paştele, pentecosta şi corturile au început să fie sărbătorite ca realităţi spirituale continue, au primit acces şi au fost binecuvântaţi oameni dintre naţiuni!

    Demn de remarcat este că aceştia nu au intrat decât după încheierea ciclului sărbătorilor evreieşti din acel an şi o dată cu el a speranţelor de restabilire literală a 'regatului lui Israel' la ultima sărbătoare. Ca naţiune, în numai şase luni de la moartea lui Isus, israeliţii au pierdut definitiv un privilegiu unic care le dăduse timp îndelungat întâietate faţă de celelalte popoare. Apostolul Pavel va explica mai târziu: "Căderea lor a fost o bogăţie pentru lume şi împuţinarea lor o bogăţie pentru neamuri" (Rom. 10:12). De asemenea, va arăta că Israelul este refăcut ca un Israel spiritual format din rămăşiţa evreiască şi din credincioşi convertiţi dintre naţiuni. (2)

    De la sărbătoarea corturilor înainte, regatul lui Dumnezeu a început să fie aşteptat în fiecare zi, independent de datele sărbătorilor evreieşti, şi pentru toate popoarele!

__________________

1 Sărbătoarea corturilor a fost o evocare alegorică a celor patruzeci de ani în care evreii au locuit în corturi pentru că au ratat intrarea în Canaan (Lev. 23:42, 43). În toţi acei ani în care au locuit în corturi ei s-au bucurat de protecţie din partea lui Dumnezeu în adunarea condusă de Moise, aşa de parcă s-ar fi aflat în cortul lui Dumnezeu. De asemenea s-au bucurat de siguranţă referitor la împlinirea promisiunii de a intra în Canaan la împlinirea celor patruzeci de ani. Corturile sunt astfel sinonime cu credinţa, pe care creştinii o manifestă în adunare (regatul spiritual) în aşteptarea regatului literal. Apostolul Pavel defineşte credinţa drept "aşteptarea sigură a lucrurilor sperate". El spune că Avraam 'prin credinţă a locuit în corturi, căci el aştepta cetatea care are temelii tari' (Evr. 11:1, 9, 10).

2 În Zaharia 14:15-19 şi Apocalips 7:9-17 se profeţeşte că o "mare mulţime" dintre naţiuni va supravieţui şi va ţine sărbătoarea corturilor după necazul cel mare în regatul mesianic. Întrucât Israelul natural a pierdut privilegiul "împărăţiei lui Israel", identitatea acestei "mari mulţimi" dintre naţiuni trebuie căutată în raport cu Israelul spiritual - adunarea creştină. În acest caz termenul "naţiuni" se referă figurativ la toţi oamenii, evrei sau neevrei, care au rămas departe de Dumnezeu şi Cristos până la acel timp (comp. Efes. 2:11-13; Fap. 22:21; Mar. 12:34).