|
Lexicoanele sunt dicționare speciale care includ terminologia unui anumit domeniu. Pentru cititorii Bibliei cele mai cunoscute sunt lexicoanele biblice care explică cuvintele care apar în Scriptură. Lexiconul hermeneutic de față își propune să explice la un nivel accesibil un număr de termeni specializați care sunt folosiți de erudiți în limbajul religios savant, în special în domeniul hermeneuticii. Fiecare cuvânt nou adăugat va fi vizibil din linkul spre lexicon (Lexicon: sinoptic = ultimul cuvânt adăugat este sinoptic). Cuvintele sunt ordonate alfabetic și pot fi accesate din lista de mai jos. Număr actual de cuvinte: 4.
Caută:
escatologic care se referă la evenimentele finale ale istoriei lumii
În teologie,
escatologia este partea de doctrină referitoare la destinul final al omenirii;
în creștinism venirea a doua a lui Cristos, învierea, judecata de apoi. Pupular,
"sfârșitul lumii". Din grecescul eschatos însemnâmd "ultim", "din urmă".
Atunci când aposolul Pavel a vorbit despre "zilele din urmă" pe care le trăiau
primii creștini, a folosit expresia eschatais hemeras. În Noul Testament
"din urmă" apare de 52 ori și este opus lui dintâi. "Dar mulți din cei
dintâi vor fi cei din urmã și cei din urmã vor fi cei dintâi" (Mat. 19:30). "Eu
sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă" (Apoc. 22:13). exegeză interpretare, explicare a unui text (literar, juridic, religios) din punct de vedere filologic, gramatical, istoric, etc.
Termenul exegeză vine din greacă de la exegeisthai („a explica, a interpreta”) care este compus la rândul lui din ex („afară din”) și hegeisthai („a conduce, a ghida”). Astfel exegeza este în esență „o conducere sau o ghidare afară din” ceva complex. Dicționarele definesc exegeza drept interpretarea sau explicarea critică a unui text, în special a unui text religios. Exegeza biblică presupune analiza complexă a textului din perspectivă multidisciplinară. În contrast cu apologetica, exegeza este prin excelență o interpretare nedefensivă, în care logica este singura premisă acceptată. Un exeget nu susține nimic – el dorește doar să găsească explicații plauzibile. Nici o aserțiune religioasă bazată pe texte scripturale nu este în sine un adevăr axiomatic, adică un dat universal acceptat care să nu implice discuție și argumentare. Iată de ce studiul reverențios al Scripturii implică exegeza. Isus a fost un exeget al Scripturilor ebraice. În plus el l-a "explicat" [exegeomai] pe Dumnezeu (Ioan 1:18). hermeneutică disciplină care se ocupă cu înțelegerea și interpretarea semnelor și textelor criptice vechi; știința exegezei
În mod special în domeniul textelor religioase, hermeneutica (gr. hermeneutike) este teoria (sau metodologia) interpretării, înțelegând totalitatea regulilor gramaticale, logice, etc. care se pot aplica pentru o exegeză corectă. În acest sens hermeneutica este o ramură a teologiei care se ocupă cu principiile exegezei. Verbul hermeneuein [a explica, a interpreta] apare în Biblie în Luca 24:27: "Și a început de la Moise și de la toți Prorocii și le-a explicat în toate Scripturile, lucrurile cu privire la el". De asemenea cu sensul de "a interpreta într-o altă limbă (a traduce)" se găsește în Ioan 1:42, 9:7 și Evrei 7:2. Hermeneutica este tematica lexiconului: "Lexiconul hermeneutic de față își propune să explice la un nivel accesibil un număr de termeni specializați care sunt folosiți de erudiți în limbajul religios savant, în special în domeniul hermeneuticii". sinoptic care permite o privire generală asupra unui ansamblu. ex.
hartă sinoptică (DEX) Evangheliile după Matei, Marcu și Luca sunt numite sinoptice pentru că ele adoptă o perspectivă comună (gr. sin împreună, opsis vedere) asupra vieții și activității lui Isus, spre deosebire de evanghelia după Ioan care are o abordare independentă. În timp ce scriitorii primelor trei se concentrează pe detalii biografice, Ioan insistă asupra aspectelor spirituale care transpar din cuvintele și acțiunile lui Isus. Matei, Marcu și Luca scriu la un timp când era contestată legitimitatea lui Isus ca Mesia și realitatea istorică a învierii lui, Ioan scrie la o dată târzie când creștinismul se confrunta în principal cu argumentele filozofice ale gnosticismului grec. Este posibil de asemenea ca Ioan să fi scris intenționat complementar, suplimentând astfel materialul documentar existent în celelalte evanghelii în circulație. Vezi: Evangheliile sinoptice (rom.)
|
