Învierea - cu ce corp?

(1 Corinteni 15:35-57)

    Răspunzând la întrebarea "Cum vor învia morţii şi cu ce corp se vor întoarce", apostolul Pavel a vorbit despre un corp spiritual şi a precizat în finalul argumentării lui: "Ce vă spun eu, fraţilor, este că nu pot carnea şi sângele să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici putrezirea să moştenească neputrezirea". Înseamnă aceste cuvinte că creştinii vor învia ca spirite, deci că vor avea corpuri imateriale asemenea îngerilor? Nu. Să vedem de ce.

    Pavel a spus:

    "Aşa este şi învierea morţilor. [Omul] este semănat în putrezire, şi înviază în neputrezire; este semănat în necinste, şi înviază în slavă; este semănat în slăbiciune şi înviază în putere; este semănat corp sufletesc şi înviază corp spiritual. Dacă este un corp sufletesc, este şi un [corp] spiritual. De aceea este scris: 'Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu; cel din urmă Adam, un spirit dătător de viaţă". (v. 42-45; vezi şi v. 46-49)

    În această antiteză 'spiritual' (pneumatikos) nu înseamnă 'făcut din spirit', ci animat de spirit, având caracteristica spiritului, a spiritului de viaţă, aceea de a fi "dătător de viaţă" (pentru corp). Tot aşa cum 'sufletesc' nu înseamnă 'făcut din suflet'.

    Adam fusese făcut un 'suflet viu', literal un suflător. Aceasta însemna că corpul lui se mişca, era viu, în primul rând datorită 'suflării de viaţă' puse de Dumnezeu în el - respiraţia. Principiul vieţii sau 'spiritul' în cazul lui se baza pe funcţionarea simultană, corelată, a celulelor şi organelor vitale, respiraţia împreună cu sistemul sanguin având rolul principal. Viaţa sau sufletul "erau" astfel în sânge (Lev. 17:11, 14). În acest sens omul dintâi era 'sufletesc'. Depinzând de respiraţie şi de alţi factori implicaţi în preocesul metabolic, sufletul era viu, nu nemuritor. Forţa vieţii (biblic spiritul) se putea 'pierde' sau Dumnezeu o putea 'retrage', lăsând în urmă carnea inertă. "Corpul fără spirit este mort" (Iac. 2:26). "Spiritul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic" (Ioan 6:63, 68). Corpul numit de Pavel spiritual, prin contrast, este în integralitatea lui forţă de viaţă. În el nu există o parte care o animă pe cealaltă. 'Omul al doilea' este astfel în limbaj biblic un "spirit dătător de viaţă"

Poate fi fizic ceva ce este numit "spirit" şi "spiritual"?

    Aşa cum corpul 'sufletesc' al lui Adam (care avea ca şi componentă spiritul), era în esenţă fizic, tot aşa şi corpul numit de Pavel 'spiritual' sau 'spirit', corpul în totalitate o forţă de viaţă, este fizic. Pavel a aplicat calificativul spiritual şi la alte lucruri fizice. Israeliţii au mâncat în pustie "mâncare spirituală" şi au băut "băutură spirituală" dintr-o "stâncă spirituală" (10:3, 4). El nu a înţeles că toate acestea erau nefizice. Mâncarea şi apa erau fizice şi au ajuns în corpurile lor materiale. Tot aşa, stânca lovită de Moise şi Aaron a fost fizică. Dar aceste lucruri au fost trimise de sus, au fost urmarea acţiunii lui Dumnezeu. În 2:14, 15 apostolul, de asemenea, pune în antiteză omul natural (lit. sufletesc), cu cel spiritual, fără să înţeleagă prin aceasta că al doilea este imaterial. Vezi şi Galateni 6:1.

    În antiteza corp sufletesc - corp spiritual Pavel înţelege că "sufletul viu" care primeşte viaţa, este inferior a ceea ce prin definiţie este "dătător de viaţă", spiritul de viaţă. Diferenţa dintre cele două, dintre omul dintâi şi omul al doilea, nu este natura (material - imaterial), ci tipul de viaţă pe care îl posedă. "Corpul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire" (v. 54).

    Pavel a mai adăugat în şirul de antiteze:

    "Omul dintâi este din pământ, făcut din ţărână; omul al doilea este din cer. Cum este cel făcut din ţărână, aşa sunt şi cei din ţărână; cum este cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. Şi după cum am purtat chipul celui făcut din ţărână, tot aşa vom purta şi chipul celui ceresc" (v. 46-49).

    În aceste cuvinte, tot aşa, contrastul nu este între material şi imaterial ca substanţă, ci între origini. Primul Adam provine din pământ şi este făcut din ţărână, al doilea Adam este din cer, dar nu este făcut din materie "cerească". Toţi oamenii şi-au moştenit corpul de la Adam, corpul al doilea este o creaţie directă a lui Dumnezeu. În acest fel cei înviaţi sunt "cereşti".

'Carnea şi sângele nu pot moşteni împărăţia'

    Pentru a elimina orice dubiu în argumentaţia lui, Pavel s-a referit în final la aspectul perisabil:

    "Ce vă spun eu, fraţilor, este că nu pot carnea şi sângele să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici putrezirea să moştenească neputrezirea... Iată, vă spun o taină: Nu toţi vom adormi, dar toţi vom fi schimbaţi... morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca ceea ce este supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi ceea ce este muritor să se îmbrace în nemurire" (v. 50-53)

    "Carnea şi sângele" identifică omul natural, muritor, slab, aşa cum îl cunoaştem de la Adam. Expresia este un idiom ebraic care îl situează pe om mai prejos faţă de Dumnezeu care posedă nemurire, putere şi cunoaştere deplină. "Nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl meu care este în ceruri" (Mat. 16:17). "Născuţi nu din sânge, nici din voia cărnii lor..., ci din Dumnezeu" (Ioan 1:13). Vezi şi Galateni 1:16 unde Pavel spune că după ce a primit chemarea de la Dumnezeu nu s-a consultat cu 'carnea şi sângele'.

    Regatul etern nu poate fi "moştenit" cu adevărat de omul muritor. Prin omul muritor nu se înţelege neapărat omul muribund de după căderea în păcat. Adam nu a fost iniţial muribund şi totuşi nu a putut moşteni paradisul pentru el şi pentru urmaşii lui. Se înţelege omul a cărui viaţă depinde de factori externi cum ar fi ascultarea faţă de Dumnezeu, omul care nu are nemurirea în mod inerent, care nu a consumat încă din "pomul vieţii". Pavel a citat din Geneza 2:7 care se referă la un timp înainte de păcat. Ceea ce a urmat după căderea în păcat a făcut şi mai evident care sunt limitele 'cărnii şi sângelui' în ce priveşte moştenirea regatului etern pentru că Adam şi urmaşii lui au ajuns şi muribunzi (Comp. Evrei 2:14, 15).

    Dacă Pavel ar fi dorit să nege învierea fizică, ar fi folosit mai degrabă expresia "carne şi oase" care se referă la natura fizică a omului. Isus a folosit această expresie la puţin timp după învierea lui pentru a arăta că este fizic:

    "Pe când vorbeau ei astfel, însuşi Isus a stat în mijlocul lor şi le-a zis: 'Pace vouă!' Dar ei, plini de frică şi de spaimă, credeau că văd un duh. Şi el le-a zis: 'Pentru ce sunteţi tulburaţi? Şi de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimi? Uitaţi-vă la mâinile şi la picioarele mele, că eu sunt; pipăiţi-mă şi vedeţi: un duh n-are carne şi oase, cum vedeţi că am eu.' Şi după ce a zis aceste cuvinte, le-a arătat mâinile şi picioarele sale. Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, el le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?“ I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagur de miere. El le-a luat şi a mâncat înaintea lor" (Luca 24:36-43; vezi şi Fapte 10:40, 41)

    Carnea şi oasele (mai puţin sângele) se pot vedea şi atinge, dând certitudinea de material. Se ridică totuşi întrebarea: Dacă Pavel nu a avut în vedere o înviere ca spirite a creştinilor, ce a urmărit totuşi să spună prin limbajul folosit de el?

Tendinţe gnostice

    Unii dintre creştinii din Corint se lăsaseră influenţaţi de filozofii greci care făceau discriminare între carnea materială şi spiritul imaterial. Pentru ei carnea şi orice lucru material era rău şi condamnabil în esenţa lui. Dacă viaţa trebuia să continue dincolo de moarte aceasta nu putea fi prin învierea cărnii, ci prin nemurirea inerentă a sufletului. Pavel i-a corectat:

    "Iar dacă se vesteşte că Cristos a înviat dintre cei morţi, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor? ...Dar va zice cineva [ca argument că nu este o înviere a morţilor]: 'Cum înviază morţii? Şi cu ce corp vor veni?' [pentru că cu acelaşi corp de carne, slab şi putrezitor, ar fi absurd!]. Nebun ce eşti! Ce semeni tu, nu este adus la viaţă dacă nu moare. Şi ce semeni, semeni nu corpul care va fi, ci doar un grăunte, fie de grâu, fie de altă sămânţă. Apoi Dumnezeu îi dă un corp, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă un corp al ei... Aşa este şi învierea morţilor. [Omul] este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire; este semănat în necinste, şi înviază în slavă; este semănat în slăbiciune şi înviază în putere; este semănat corp sufletesc şi înviază corp spiritual."

    Noua plantă diferă de grăuntele sămânţei ei prin mărime şi frumuseţe. Este de aceeaşi natură şi poartă aceleaşi caractere genetice, dar nu este acelaşi bob condamnat să putrezească. Problema este decisă pentru corinteni. Învierea poate avea loc în termenii materiali ai Vechiului Testament dacă noul corp este neputrezitor şi astfel capabil să moştenească regatul etern. Şi el este! Când moare, 'omul nu seamănă corpul care va fi, ci doar un grăunte. Apoi Dumnezeu îi dă un corp după cum voieşte...'. Fiind de la el, şi purtând viaţa în el asemenea spiritului de viaţă, acesta poate fi numit "spiritual" şi "din cer", aşa cum a fost cazul cu mâncarea şi apa "spirituale" date de Dumnezeu în pustie.

    În concluzie, Pavel nu a învăţat o înviere a morţilor ca spirite imateriale.

Dacă Isus a înviat cu un corp fizic, cum a putut să apară în mijlocul discipolilor într-o casă cu uşile încuiate sau cum a putut urca la cer şi să rămână lângă Dumnezeu un timp îndelungat?

    Desigur, pentru un spirit, aşa cum se presupune că sunt îngerii, asemenea realizări nu ridică probleme. Un spirit ar trebui să se poată materializa şi dematerializa după caz şi să poată trăi în prezenţa lui Dumnezeu. Totuşi Isus i-a asigurat pe discipolii săi că el nu era spirit imaterial. Aceeaşi întrebare se poate pune în legătură cu corpul lui Isus de dinainte de moarte şi înviere. Cu ce corp a mers el pe ape? Nimeni nu contestă că acel corp a fost material şi că realizarea s-a făcut cu ajutorul spiritului sfânt al lui Dumnezeu. Petru a mers de asemenea pe ape. Spiritul sfânt a fost forţa implicată. Prorocul Ilie şi evanghelizatorul Filip au fost "mutaţi" de spirit dintr-un loc geografic în altul. În mod asemănător Isus s-a înălţat spre cer până ce un nor l-a ascuns de ochii discipolilor. Dacă în aceste manifestări a fost nevoie de dematerializare temporară, nu înseamnă deloc că persoanele implicate nu au fost materiale, "din carne şi oase". Dematerializarea ar putea fi chiar o capacitate inerentă a corpului învierii, inversă materializării îngerilor, ceea ce ar explica transcederea spaţiului şi a timpului de către Isus şi încetarea stării de a fi mai prejos ca îngerii după înviere (Fap. 3:19-21; Evr. 9:11, 12, 28; 2:6-9).

Dacă învierea va avea loc în corp fizic, se poate vorbi despre o înviere a corpului? Sau, altfel spus, ce va învia, corpul sau persoana?

    Ilustraţia dată de Pavel este foarte clară. În moarte omul nu seamănă "corpul care va fi, ci doar un grăunte, fie de grâu, fie de altă sămânţă. Apoi Dumnezeu îi dă un corp, după cum voieşte"

    Corpul care înviază nu este acelaşi cu corpul care moare. Aceste cuvinte arată că există o continuitate a persoanei, dar nu una a corpului. Pavel nu vorbeşte despre "reanimarea" corpurilor, ci despre învierea persoanelor: "Morţii vor învia nesupuşi putrezirii" (1 Cor. 15:52). Morţii sunt persoane (Vezi şi Apocalips 20:13).

    Sunt aceste cuvinte exclusive în ce priveşte atomii vechiului corp? Nu. Noua plantă îşi extrage o parte dintre substanţele necesare creşterii din bobul care putrezeşte. Corpul lui Isus, care a fost încă integral disponibil după trei zile, în cazul lui probabil chiar protejat de putrezire, a fost folosit ca bază materială la învierea la neputrezire şi nemurire a persoanei lui (Vezi Romani 6:9). "[Omul] este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire". Acelaşi lucru ar putea fi valabil în legătură cu corpul creştinilor aflaţi în viaţă la venirea lui Cristos şi, de asemenea, cu rămăşiţele încă identificabile ale celor care au murit. "Nu toţi vom adormi, dar toţi vom fi schimbaţi". (1 Cor. 15:51; vezi Ioan 5:28).

Cuvintele din 1 Petru 3:18, "fiind omorât în carne, dar făcut viu în spirit", nu sunt o dovadă că Isus a fost înviat ca şi fiinţă spirituală?

    Nu. Şi aici sufletul (reprezentat de corpul de carne) şi spiritul sunt în antiteză. Cuvintele de mai sus sunt modul lui Petru de a spune "este semănat corp sufletesc şi înviază corp spiritual". Cu noul corp, şi bazat probabil pe proprietăţile acestuia de a transcede ceea ce astăzi numim lumea "materială", Isus "s-a dus şi le-a predicat spiritelor [aflate] în închisoare care fuseseră neascultătoare... în zilele lui Noe". În consecinţă cuvintele din 1 Petru 3:18 nu dovedesc că Isus a înviat ca şi fiinţă spirituală.

Va exista o diferenţă între nemurirea celor înviaţi şi viaţa de care se bucură îngerii?

    Isus le-a spus fariseilor că cei înviaţi "nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita; pentru că nici nu vor mai putea muri, căci vor fi ca îngerii" (Luc. 20:36). Din aceste cuvinte se înţelege că îngerii nu se căsătoresc şi nu mor. Matei şi Marcu consemnează ca asemănare cu îngerii doar absenţa căsătoriei. Desigur, îngerii nu sunt muribunzi asemenea oamenilor. Ei nu mor datorită unei sentinţe ancestrale. În ce măsură însă viaţa lor este garantată pentru eternitate de Dumnezeu sau pentru câţi dintre ei este valabil acest lucru, Biblia nu spune. Putem doar presupune că cei mai mulţi dintre ei trăiesc deja de o eternitate alături de Dumnezeu şi că în acest sens sunt nemuritori. Cei înviaţi vor dispune de garanţii eterne din momentul învierii înainte aşa cum arată cuvintele din Apocalips 20:5, 6: "Aceasta este întâia înviere. Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte nu are nici o autoritate".