Ce este factorul de 'reţinere' al omului fărădelegii?

„Şi acum ştiţi ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la timpul lui”

(2 Tes. 2:6).

    În contrast cu tesalonicenii secolului întâi, creştinii de azi nu mai ştiu în mod cert ce este factorul care îl împiedică pe omul fărădelegii sau al păcatului să nu se reveleze pe scena lumii decât la timpul lui. Ecuaţia interpretării este complexă pentru că include variabile multiple ca identitatea, timpul descoperirii, "taina" activă deja în timpul lui Pavel, "templul", apostazia sau lepădarea de credinţă, etc. Au fost avansate diferite ipoteze referitor la factorul de reţinere, cum ar fi apostolii aflaţi în viaţă în secolul întâi, spiritul sfânt activ în epoca evanghelică, biserica încă nerăpită, credinţa înainte de faza de declin, evanghelizarea naţiunilor, arhanghelul Mihail, etc. Discuţia care urmează va arăta că factorul de reţinere este deductibil din chiar contextul cuvintelor lui Pavel din 2 Tesaloniceni, capitolul 2 şi se referă la decizia lui Dumnezeu care monitorizează starea "templului".

Omul fărădelegii în templu

    Faptul că omul fărădelegii intră şi se aşează în templul lui Dumnezeu, indică că el însuşi nu este un membru, uman sau suprauman, în personalul acestui templu.

    De asemenea, faptul că omul fărădelegii nu este Dumnezeu în sine, ci doar se dă drept Dumnezeu, arată că templul în care intră este templul adevărat al lui Dumnezeu. Lexiconul biblic Insight on the Scriptures explică că el intră şi stă în pretinsul templu al lui Dumnezeu. Dar nu ar fi deloc relevant şi cu atât mai puţin şocant ca un pretins dumnezeu să stea într-un pretins templu:

***it-2, p. 311***  Deoarece este un ipocrit, un învăţător fals care pretinde că este creştin, el „se aşează în templul lui Dumnezeu”, adică în ceea ce pretind aceşti învăţători falşi că este acest templu.–2 Tes 2:4.

    Dacă templul ar fi fals, Cristos ar distruge şi templul, nu doar pe omul fărădelegii, însă acest lucru nu este arătat în 2 Tesaloniceni, capitolul 2.

    Faptul că fărădelegea şi apostazia prezentau semne de activitate deja în timpul când Pavel scria epistola către tesaloniceni [circa 51 e.n.], un timp la care mulţi din apostoli erau încă în viaţă, arată că factorul de reţinere major nu era legat de prezenţa apostolilor. De asemenea, trebuie sesizat că apostazia şi omul fărădelegii sunt lucruri distincte şi sunt menţionate separat în text. Chiar dacă nici unul dintre ele nu se manifestase încă în timpul când scria Pavel, numai despre al doilea se spune că este ‘reţinut’ până la un timp. Deci apostazia putea începe să lucreze şi să se dezvolte, nefiind ’reţinută’, în timp ce omul fărădelegii urma să se descopere „numai la timpul lui” – desigur pentru a se folosi de alunecarea spre apostazie şi astfel pentru a avea succes în 'aşezarea lui în templu'.

    Pavel precizează că venirea omului fărădelegii are loc după un timp suficient de lung acordat oamenilor în care ei să primească "dragostea adevărului" (v. 10, 11). La expirarea acestui timp, pentru că cei mai mulţi nu au apreciat, nu au primit sau, dacă au primit, nu au păstrat adevărul, „Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire”, aşa cum se vede din context, pe omul fărădelegii, un „dumnezeu” pentru închinare potrivit pentru ei, ca să fie judecaţi fără echivoc ca şi închinători falşi sau apostaţi şi astfel ca nelegiuiţi (v. 12).

Apostazia şi necazul cel mare

    Acest fapt arată că elementul de reţinere pentru omul fărădelegii este aprecierea sau 'cântărirea' din partea lui Dumnezeu a situaţiei. Lucrurile sunt lăsate aşa cum sunt câtă vreme în ogorul creştin predomină 'dragostea adevărului'. Când balanţa înclină între creştini înspre plăcerea de nelegiuire, când apostazia ia proporţii, Dumnezeu intervine şi întreprinde o acţiune de curăţire prin elemente străine. Este timpul de încercare al necazului celui mare în care se manifestă ca instrument 'trimis' omul fărădelegii. Aşa cum a precizat Isus, pe parcursul necazului dragostea celor mai mulţi se va răci. Va fi momentul când mulţi creştini îşi vor arăta faţa ascunsă şi-şi vor trăda fraţii de credinţă, rudele şi prietenii. În aceste condiţii omul fărădelegii va 'sta' confortabil în locul sfânt, reprezentat de icoana lui - "urâciunea pustiirii" (comp. Mat. 24:10-15). La acel timp, se va putea spune despre ogorul creştin conţinând grâu şi neghină că „secerişul este copt”. Până la necazul cel mare însă, conform aprecierii sau deciziei lui Dumnezeu, omul fărădelegii nu se va descoperi. El ‘nu se va descoperi decât la timpul lui’ (v. 6).

    ‘Reţinerea’ omului fărădelegii îşi găseşte corespondentul profetic în benzile de fier şi aramă puse în jurul copacului dinastiei lui Nebucadneţar din Daniel 4 şi în zăvorul de la intrarea Adâncului unde este închisă fiara până la eliberarea ei de acolo (Vezi Fiara stacojie şi "timpurile naţiunilor", subtitlul Babilonul "legat"?). Este vorba despre o decizie a lui Dumnezeu luată în funcţie de nivelul de apostazie din mijlocul poporului său. Această decizie va fi o repetare la scară mai extinsă a celei luate în antichitate pentru Iuda în timpul regelui Zedechia, după cum citim în 2 Cronici 36:14-17:

    "Toate căpeteniile preoţilor şi poporul au înmulţit şi ei fărădelegile, după toate urâciunile popoarelor; şi au necurăţit casa DOMNULUI, pe care el o sfinţise în Ierusalim... I-au nesocotit cuvintele şi au râs de prorocii lui, până când mânia DOMNULUI împotriva poporului său a ajuns de neînlăturat. Şi a făcut să se suie împotriva lor împăratul caldeenilor..."