|
(http://christadelphian.org.uk/wcb/devil.html)
Astfel, deoarece copiii sunt
părtași sângelui și cărnii, tot așa și el a luat parte la ele,
pentru ca,
prin
moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe
Diavolul -
Evrei 2:14.
Astăzi mulți oameni cred într-un Diavol
supranatural, o creatură aparte care umblă încoace și încolo pentru a cauza
probleme și a-i ispiti pe oameni să păcătuiască. În timp ce ar putea
părea că această
idee este sprijinită de Biblie, ea estompează
de fapt mesajul ei real: că omul este sursa păcatului, nu vreun 'înger
căzut'
Sursa păcatului
Nu se găsește nici un caz în Biblie în care cineva să-l
învinuiască pe Diavolul pentru că l-ar fi ispitit să păcătuiască.
Ciudat, pentru că acesta ar fi trebuit să fie cazul dacă ispita ar
veni cu adevărat de la o creatură spirituală! În grădina
Edenului Adam nu l-a învinuit pe Diavolul pentru că l-a ademenit să
mănânce fructul. El a zis: "Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu
mine, ea mi-a dat din pom și am mâncat" (Geneza 3:12) Adam a dat
vina pe Eva și chiar a încercat să creeze aparența că este greșeala lui
Dumnezeu. Este adevărat că Eva l-a învinuit pe șarpe, dar nu există
nimic în Geneza care să sugereze că șarpele a fost altceva decât un
șarpe. Blestemul pe care l-a pus Dumnezeu asupra șarpelui și
seminței lui ar fi bizar dacă șarpele a fost cu adevărat o
manifestare a Diavolului.
Mai târziu citim în Geneza că
Dumnezeu "a văzut că răutatea omului
era mare pe pământ și că toată imaginația gândurilor din inima lui
era în fiecare zi numai răutate" (Geneza 6:5). Răul vine, după câte se
vede, din om. Acest lucru este confirmat în Ieremia 7:24: "Dar
ei n-au ascultat și nu și-au plecat urechea, ci au urmat sfaturile
și încăpățânarea inimii lor rele, au dat înapoi și n-au mers
înainte". Acest pasaj, care ține de la 21 la 28, îl învinovățește
pentru rău numai pe om, nu pe Diavol.
Cristos rezumă ideea în acest fel: "Căci din inimă ies gânduri
rele, ucideri, fapte de adulter, desfrânări, furturi, mărturii
mincinoase, hule" (Matei 15:19). Tentația, și astfel păcatul, vine
din interiorul omului, nu din afară. Nu putem da vina pe 'Diavol'
sau pe Dumnezeu (așa cum a încercat să facă Adam). Iacov a scris:
"Nimeni, când este ispitit, să nu zică: 'Sunt ispitit de Dumnezeu',
căci Dumnezeu nu poate fi ispitit de rele și el însuși nu ispitește
pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este atras și ademenit de
pofta lui însuși. Apoi pofta, când a conceput, dă naștere păcatului;
și păcatul, odată făptuit, aduce moartea" (Iacov 1:13-15).
Fie că ne place, fie că nu, oamenii sunt sursa păcatului. Răul
vine din interior, nu din afară.
Diavolul
Cuvântul 'Diavol' nu apare nici o dată
în Vechiul Testament. În Noul Testament, termenul grecesc uzual
pentru 'diavol' este 'diabolos'. Acest cuvânt nu implică nimic
supranatural, așa cum sugerează traducerea lui. El înseamnă
'acuzator fals' sau 'calomniator', după cum arată aceste pasaje:
Femeile, de asemenea, să fie
serioase, nedefăimătoare [gr. 'diabolos'], cumpătate,
credincioase în toate (1 Timotei 3:11).
Dar să știi că în zilele din urmă
vor fi timpuri grele, căci oamenii vor fi iubitori de sine...
defăimători [gr. 'diabolos'] (2 Timotei 3:1-3).
Tot așa, femeile în vârstă să fie
în tot felul lor de a fi așa cum se cuvine femeilor sfinte, să
nu fie nici defăimătoare [gr. 'diabolos'], nici robite de
vin mult, să învețe pe alții ce este drept (Titus 2:3).
Referindu-se la Iuda Iscarioteanul, Cristos
a spus: "Nu v-am ales eu pe voi, cei doisprezece? Și totuși unul dintre
voi este un diavol"
(Ioan 6:70). Este evident că Iuda a fost o ființă umană, nu un diavol
în sensul popular al cuvântului. El a fost un diabolos - un acuzator fals,
un defăimător - pentru că s-a găsit între cei care l-au acuzat în mod fals
pe Cristos. Există trei alte cuvinte care sunt traduse uneori cu 'diavol' - daimõn, daimonizomai
și daimonion. Aceste cuvinte sunt în legătură cu ideea de
demoni și sunt discutate în
Demons and Fallen Angels [Demoni și îngeri căzuți].
Satan
Satan este un
cuvânt care apare în toată Biblia. Din nou, termenii grecești și ebraici nu
transmit același înțeles ca traducerile lor uzuale. Cuvântul
original ('satan' în ebraică, 'satanas' în greacă) înseamnă doar
oponent sau adversar.
Cu o ocazie Cristos "i-a zis lui
Petru: 'Înapoia mea, Satan'" (Matei 16:23). Petru n-a fost
imaginea
populară a lui Satan, după cum este evident din viața lui de după
învierea lui Cristos. Petru a fost un adversar al lui Cristos pentru
că 'gândurile lui nu erau la lucrurile lui Dumnezeu, ci la cele ale
oamenilor'.
În Fapte 5:1-11 Anania și soția lui, Safira, l-au mințit împreună pe
Petru în legătură cu suma de bani pe care au obținut-o din vânzarea
unei proprietăți: au reținut o parte din aceasta pentru ei înșiși și
au dat restul Bisericii, spunând că era întreaga sumă pe care o
obținuseră pentru proprietate. Pe când Safira nu era acolo, Petru
l-a întrebat pe Anania: "Anania, pentru ce ți-a umplut Satan
inima ca să minți... ?"
(versetul 3). Departe de a fi o tentație din afară, Petru a
continuat să-i spună "cum s-a putut să ai (să plănuiești) în
inima ta o astfel de faptă?" (versetul
4). Mai târziu, Petru i-a zis Safirei: "Cum de v-ați înțeles
între voi să ispitiți pe Duhul Domnului?" (verse 9). Anania și
Safira au conspirat împreună să facă acest lucru. Nu a fost nici o
influență exterioară. Adversarul - 'Satan' - din versetul 3 a fost Safira
care i-a umplut inima lui Anania cu dorința de a-l minți pe Petru.
În Vechiul Testament satan este folosit uneori pentru a-l descrie pe
Dumnezeu însuși! 1 Cronici 21:1-14 și 2
Samuel 24:1-15 descriu același eveniment - numărătoarea făcută de
David Israelului și pedeapsa care a urmat. Dar în 1 Cronici
satan este cel ce-l provoacă pe David să facă numărătoarea - în 2 Samuel
este Dumnezeu.
Explicația este foarte simplă: Dumnezeu a fost un adversar - un satan -
pentru
David.
În Iov și Zaharia Satan este, după cât se pare, o persoană. O citire
atentă a acestor cărți arată că
Satan a fost într-adevăr o persoană aici - o persoană umană care era
un adversar al lui Dumnezeu sau al unui alt personaj.
Există o frumoasă 'dovadă negativă' că Satan nu este o persoană supranaturală
aflată în conflict permanent cu Dumnezeu. 1 Timotei 1:20 spune: "I-am
dat pe mâna Satanei [pe Imeneu și
Alexandru], ca să fie învățați prin disciplină să nu hulească".
În ce mod ar putea darea cuiva pe mâna răului întruchipat să-l
dezvețe de blasfemie? Satan face lucrarea lui Dumnezeu? Pe de altă
parte, dacă Pavel i-a expediat pe cei doi departe de corpul de
credincioși, ei au fost dați adversarului -
necredincioșilor - și astfel au învățat că numai comportându-se
corect puteau fi admiși înapoi.
Evrei 2:14, citat la începutul
paginii, este cuiul final bătut în coșciugul ideii unui Diavol supranatural:
dacă a fost unul, atunci Cristos l-a distrus!
____________
Materialele
găzduite la această rubrică sunt
publicate sub permisiune.
Afirmațiile din fiecare
articol reprezintă punctul de vedere al autorului lui.
|