Întrebări puse de cititori

Aceasta este o pagină pentru întrebări şi răspunsuri biblice

 generale sau în legătură cu subiectele de pe acest site

Trimite întrebarea ta. Răspunsul poate fi personal sau pe această pagină.

Isus a afirmat în Predica de pe Munte:

    Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni (Mat. 5:13).

    Sarea despre care vorbea Isus era sarea obişnuită de bucătărie (clorura de sodiu), care se extrăgea de lângă Marea Moartă. Printre calităţile care au făcut-o dintotdeauna apreciată se numără capacitatea de a da gust mâncării şi de a conserva. De asemenea, sarea poate fi utilizată pentru fertilizarea solurilor acide.

    Au fost avansate mai multe explicaţii referitor la pierderea salinităţii. Unii au presupus că sarea folosită în secolul întâi era amestecată cu substanţe vegetale şi minerale. Expusă ploii şi căldurii, clorura de sodiu se putea dizolva şi scurge cu rezultatul că amestecul îşi pierdea puterea de a săra sau salinitatea. Tot ce se mai putea face cu această "sare" nesărată era să fie folosită ca material de umplutură în locurile circulate de oameni. Alţii au sugerat că sarea la care se referea Isus era clorură de sodiu pură, dar că prin amestecul cu substanţe străine concentraţia ei putea scădea până la punctul de a-şi pierde gustul salin şi astfel puterea de a săra. Corespunzător, creştinii ar trebui să fie atenţi să nu permită influenţelor străine să le afecteze capacitatea de a "săra" sau de a conserva societatea omenească prin moralitatea lor.

    Aceste explicaţii sunt ingenioase, dar ele diminuează forţa comparaţiei lui Isus. Sarea nu îşi pierde niciodată capacitatea de a săra, decât dacă devine o altă substanţă. Discipolii erau sarea, nu pământul. Dacă această diferenţă s-ar fi pierdut, ei n-ar mai fi fost discipolii Fiului lui Dumnezeu, ci altceva. Ca şi discipoli [gr. mathetai, care urmează învăţătura cuiva] ei trebuiau să-l urmeze pe învăţătorul şi modelul lor şi să dea un exemplu de fapte drepte care să-i atragă pe oameni spre respectarea legii Tatălui ceresc. Isus nu venise să desfiinţeze Legea.

    După ce le-a spus discipolilor că ei sunt şi lumina lumii, el a dezvăluit sensul comparaţiilor:

    Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre drepte şi să preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri... Aşa că oricine va suprima una din cele mai mici porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în împărăţia cerurilor; dar oricine le va practica şi va învăţa pe alţii, va fi chemat mare în împărăţia cerurilor (5:16-19).

    Răspunsul dat de profesorul Gerard Gertoux la această întrebare, mi s-a părut elocvent şi echilibrat şi îl voi cita în continuare (în viitor poate voi reveni cu ceva personal):

    S-a ridicat întrebarea dacă Isus a murit pe o cruce sau pe un stâlp. Am discutat cu câţiva erudiţi şi concluzia la care am ajuns ar fi că "Isus a murit pe un stâlp în formă de cruce". De exemplu, uitaţi-vă la ilustraţia de la pagina 188 din cartea Să învăţăm de la Învăţătorul cel Mare [publicată de Martorii lui Iehova] şi veţi vedea un stâlp cu o scândură la vârf, aşadar o formă de cruce!

    Iustin, un scriitor creştin, a scris pe la 150 e.n. că "crucea" a fost un "baston" profetic (Dialog cu Trifon, 86) şi a precizat că era "o grindă verticală cu două coarne la vârf" (Dialog cu Trifon, 91). Această precizare denotă o formă de T.

    Mai mult, Iustin a comparat "crucea" cu stindardele romane care erau nişte bare cu un semn la vârf (Apologii I:55). Pe la 180 e.n. Irineu a explicat în cartea sa (Împotriva ereziilor I:3,2) cu unii gnostici au încercat să obţină informaţii mistice din numele grecesc IESUS, din cauză că IH (iota şi eta) reprezentau împreună numărul grecesc 18. De exemplu, autorul unei lucrări scrise între 115 şi 135 (Epistola lui Barnaba 9:8) a făcut o legătură între numărul 318 din Geneza 14:14, scris TIH în greacă, şi "stindardul" (T) al lui Isus (IH)!

    Unii învăţaţi au considerat că "stâlp" ar fi redat mai bine prin grecescul skolops, însă în secolul întâi cuvântul skolops însemna "ţepuş" ca în 2 Corinteni 12:7 (W.E. Vine - An Expositary Dictionary of New Testament Words. Thomas Nelson Publishers,1985, p. 629, 630). Sensul cuvântului latin crux s-a schimbat în timp, însă poetul latin P. Papinius Statius, care a trăit în secolul întâi, a folosit cuvântul crux (Silvć 4, 3, 28) pentru a indica un drug din montura unui car (F. Gaffiot - Dictionnaire illustré latin français. Paris, 1934, Éd. Hachette p. 447).

    Ceea ce a complicat problema şi mai mult a fost folosirea "crucii" în formă de T de către evrei înainte de era noastră şi în secolul întâi, pentru a simboliza salvarea! (J. Finegan - The Archeology of the New Testament. Princeton 1992 Princeton University Press p. 339-388. S.C. Mimouni - le judéo-christianisme ancien Paris 1998 Éd. Cerf pp. 323-336). Folosirea "crucii" evreieşti, de fapt o formă de T, a provenit din interpretarea literală a pasajului din Ezechiel 9:4-6 care spune: "Fă un semn pe fruntea oamenilor". În ebraica veche cuvântul "semn" era litera Tau, implicaţia fiind: "Fă un Tau pe fruntea oamenilor".

Gerard Gertoux