Ioan 19:7

Noi avem o lege şi, după legea noastră, el trebuie să moară,

pentru că s-a făcut pe sine Fiul lui Dumnezeu".

    Iudeii i-au explicat lui Pilat în ce consta "vina de moarte" a lui Isus - s-a autointitulat Fiul lui Dumnezeu, Mesia. Dumnezeu însuşi promisese - lucru consemnat în lege - să ridice un proroc, asemenea lui Moise, şi acesta trebuia ascultat dacă era adevărat sau ucis fără teamă dacă era fals.

    "Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un proroc ca tine, voi pune cuvintele mele în gura lui şi el le va spune tot ce-i voi porunci. Şi, dacă cineva nu va asculta de cuvintele mele, pe care le va spune el în numele meu, eu îi voi cere socoteală. Dar prorocul care va avea îndrăzneala... prorocul acela să fie pedepsit cu moartea" (Deut. 18:18-20).

    Iudeii strânşi în faţa lui Pilat au fost siguri că dacă Isus s-a făcut pe sine "Fiul lui Dumnezeu", atunci el s-a autointitulat mesia. Iar întrucât mesia era regele eliberator al lui Israel, aceasta putea fi o acuzaţie cu priză la guvernatorul roman dator să apere interesele regale ale Cezarului.

    Totuşi, atunci când Pilat a auzit cuvintele "fiul lui Dumnezeu", "i-a fost şi mai mare frică" (Ioan19:8). Chiar dacă Pilat a înţeles mai mult decât mesia în sensul biblic prin aceste cuvinte, şi a încercat din nou să-l chestioneze şi să-l elibereze pe Isus, iudeii au clarificat sensul care-i interesa în acel moment al expresiei, începând să strige:

    "Dacă eliberezi pe omul acesta, nu eşti prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat, se opune Cezarului"... "Să răstignesc pe împăratul vostru", le-a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns:" N-avem împărat decât pe Cezarul" (Ioan 19:12-15).

    Făcându-se pe sine fiul lui Dumnezeu, Isus se făcuse împărat, în sensul că se declarase regele mesianic al lui Israel care trebuia să fie considerat, conform profeţiei Vechiului Testament, "fiul" favorit sau întâi-născut al lui Dumnezeu.

    Index

Ioan 20:31

Dar acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că

 Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu".

    Aceste cuvinte stabilesc ideea scoasă în evidenţă de Ioan în toată Evanghelia lui: Isus, omul din Nazaret, este Mesia, acela aşteptat ca rege în Israel în calitate de moştenitor al tronului Marelui Rege şi astfel simbolic fiul acestui mare rege, al lui Dumnezeu.

    Se pare că titlul special al lui Mesia de "fiu al lui Dumnezeu", în sensul de fiu regal adoptat al lui Dumnezeu, asemenea lui Solomon (1 Cron. 22:20; 28:6), era cunoscut în secolul întâi între evreii care-l aşteptau pe Mesia. Un asemenea evreu era Natanael, numit de Isus "un israelit adevărat în care nu este nimic fals" (Ioan 1:47, NIV). Atunci când Filip i-a zis: "Noi am găsit pe acela despre care a scris Moise în lege şi despre care au scris prorocii: pe Isus, fiul lui Iosif, care este din Nazaret", Natanael nu a lăsat "nimic fals" (cum ar fi prejudecata că Mesia nu putea ieşi din Nazaret), să-l împiedice să-l cunoască pe Isus. Înţelegând repede că Isus este capabil să înfăptuiască minunile despre care ştia prin tradiţie că vor fi înfăptuite de Mesia, Natanael i-a spus plin de satisfacţie: "Rabi, tu eşti fiul lui Dumnezeu, tu eşti împăratul lui Israel" (v. 49).

    Natanael, ca un israelit adevărat, desigur nu se putea gândi la un fiu ceresc, preexistent al lui Dumnezeu, în sensul în care cei mai mulţi dintre creştini se gândesc astăzi. Nici nu avea vreo idee despre o posibilă naştere din virgină în cazul lui Isus. Pentru el fiul lui Dumnezeu însemna "împăratul lui Israel", regele escatologic profeţit în lege şi proroci, mesia (comp. Mat. 16:16; 26:63).

    La fel trebuie înţeleasă mărturia lui Ioan Botezătorul, un alt israelit adevărat, "un bărbat trimis de Dumnezeu" (Ioan:1:6). După ce a recunoscut public că nu este Cristosul şi că astfel nu botează cu spirit sfânt, de asemenea după ce l-a numit pe Isus "Mielul lui Dumnezeu" şi l-a identificat drept cel care botează cu spirit sfânt, pentru că spiritul sfânt a venit peste el şi a rămas, Ioan a zis: "Şi eu am văzut şi am mărturisit că el este Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 1:34). Ce au înţeles evreii prezenţi din cuvintele lui Ioan? În ce sens era Isus fiul lui Dumnezeu? Relatarea continuă cu cuvintele:

    Tot în aceeaşi zi, Ioan stătea cu doi din ucenicii lui. Şi pe când privea pe Isus umblând, a zis: "Iată Mielul lui Dumnezeu!" Cei doi ucenici l-au auzit vorbind şi au mers după Isus... Unul din cei doi care auziseră cuvintele lui Ioan şi merseseră după Isus era Andrei, fratele lui Simon Petru. El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon şi i-a zis: "Noi am găsit pe Mesia" (Ioan 1:35-41).

    Cuvintele lui Ioan au fost înţelese în sensul obişnuit. Isus era Mesia şi astfel fiul lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu nu era în secolul întâi mai mult decât un titlu alternativ al lui Mesia. Aceasta în gândirea ebraică formată în spiritul şi limbajul Vechiului Testament. Pentru că în cea păgână, "fiul lui Dumnezeu", aşa cum erau consideraţi unii împăraţi şi eroi legendari, era o expresie cu valenţe literale. În timp, aceasta a alterat înţelesul expresiei biblice.

    Index

Matei 26:63

Şi marele preot a răspuns şi a zis: "Te jur pe Dumnezeul cel viu

 să ne spui dacă eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu".

    În gândirea evreiască a secolului întâi, printre titlurile lui Mesia se găsea şi acela de "fiu al lui Dumnezeu". Fiu în sens figurat, al adopţiei ca moştenitor al tronului mesianic, nu Fiul divin preexistent din teologia creştină. Dacă Dumnezeu este Marele Rege al Israelului şi Mesia este cel ales şi uns de el ca prinţ moştenitor, atunci el este şi 'fiul' lui Dumnezeu. Aşa cum IHVH a spus despre Solomon, care a devenit un asemenea 'fiu' adoptat şi astfel un tip profetic al lui Mesia:

    "El îmi va fi fiu, şi eu îi voi fi tată; şi voi stabili pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui în Israel... l-am ales ca fiu al meu şi-i voi fi tată" (1 Cron. 22:20; 28:6).

    Şi mai explicit, Mesia este numit fiul lui Dumnezeu în Psalmul al doilea:

   "Totuşi eu am uns pe împăratul meu peste Sion, muntele sfinţeniei mele". Voi vesti hotărârea: "DOMNUL mi-a zis: "Tu eşti fiul meu; astăzi te-am născut [sau: astazi ţi-am devenit tată]. Cere-mi şi-ţi voi da popoarele de moştenire şi marginile pământului în stăpânire" (v. 6-8).

    Este evident că persoana care urma să fie aleasă ca viitor mesia, devenea prin ungere fiul Tatălui-Rege, în calitate de moştenitor al tronului din Sion. În mod interesant, psalmul al doilea continuă să vorbească despre "fiul", fără nici un alt calificativ: "Acum, împăraţi, fiţi înţelepţi! ...Sărutaţi pe Fiul ca să nu se mânie [Tatăl] şi să nu pieriţi pe calea voastră". Acest mod de exprimare aminteşte de limbajul predilect al lui Isus în ce priveşte relaţia lui cu Marele Rege ceresc: Fiul al Tatălui (comp. Ioan 5:22, 23).

    Conducătorii religioşi din secolul întâi au înţeles bine ce scotea în evidenţă Isus prin cuvintele lui. De exemplu, în timpul audierii în faţa sinedriului, marele preot Caiafa l-a provocat în mod direct: "Te jur pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu". Răspunsul afirmativ al lui Isus a contat ca o probă de blasfemie. În ce a costat de fapt blasfemia?

    Întrucât cristosul (mesia) era un titlu cu aplicabilitate largă (conducători militari, regi, preoţi, profeţi), apoziţia explicativă din finalul sintagmei "Cristosul, Fiul lui Dumnezeu" era menită să restrângă sensul la regele escatologic profeţit, Mesia cu majusculă. După răspunsul lui, Isus a început să fie batjocorit pe seama pretenţiei lui de a fi Mesia: "Atunci l-au scuipat în faţă, l-au bătut cu pumnii şi unii l-au pălmuit, zicând: "Cristoase [Mesia], proroceşte-ne: cine te-a lovit?" (Mat. 26:67, 68).

    De asemenea, Petru l-a numit pe Isus "Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu" (Mat. 16:16), ceea ce arată că Mesia era considerat fiul lui Dumnezeu în sensul discutat mai sus al regalităţii. Scriitorii creştini ai Noului Testament au folosit cu largheţe calificativul "Fiu" atunci când s-au referit la Isus în calitatea lui de Cristos sau Mesia. Spre exemplu apostolul Pavel a văzut în Fiul un moştenitor al tronului mesianic, moştenire de care  puteau avea parte şi alţii prin acelaşi proces de înfiere (Romani 8:17; Evr. 1:2).

    Se pare că, în timp, expresia şi-a pierdut sensul iniţial profetic, iar atunci când a fost reevaluată pe baza sensului literal, s-a ajuns în mod bizar la conceptul invers: "Fiul lui Dumnezeu, Cristosul", în felul polemizat deja de secole că Dumnezeu are un fiu în ceruri pe care l-a trimis ca Mesia.