Când apar cei 144000 ?

"Apoi m-am uitat şi iată, Mielul stătea pe Muntele Sion;

 care aveau scris pe frunte numele său şi numele Tatălui său"

    În legătură cu cei 144000 prezentaţi în Apocalipsa 7 şi 14 s-a scris şi s-a argumentat mult. În general, aspectele dezbătute privesc simbolismul numărului, originea etnică, identitatea "israeliţilor" din capitolul 7 cu cântăreţii din 14 şi distincţia faţă de "mulţimea mare".

   Dincolo de aceste aspecte controversate rămâne problema cronologică. Când apar cei 144000? Evanghelicii cred că formarea acestui grup este o chestiune de viitor. Cei 144000 - spun ei - vor apare în necazul cel mare după răpirea bisericii (ca înlocuitori evrei ai acesteia în mărturie). Alţii cred că este vorba despre martirii de peste veacuri ai Bisericii. Unele grupări milenariste cred că este vorba despre un simbol al Bisericii înseşi începând de la Pentecostă. Ce arată Apocalipsa referitor la timpul când sunt strânşi cei 144000?

    În cele ce urmează vom presupune, pentru simplificarea discuţiei, că cei 144000 sunt membri ai Bisericii, deci israeliţi spirituali. Ne interesează să stabilim dacă acest număr se referă la toată Biserica sau numai la rămăşiţa ei care va supravieţui necazului celui mare. Argumentele ce urmează vor arăta că este vorba despre rămăşiţa Bisericii.

     Argumentul sigilării. Manifestările de la pecetea a şasea marchează încheierea necazului celui mare (comp. Apoc. 6:12-17 cu Mat. 24:29). Chiar în acest context temporal Ioan vede 144000 de israeliţi care sunt sigilaţi şi o mare mulţime internaţională care vine din necazul cel mare. Ambele grupuri au merite care acum le sunt recunoscute. Cei 144000 sunt sigilaţi pe frunte ca "sclavi ai lui Dumnezeu" cu un sigiliu ce imprimă numele lui Dumnezeu şi al lui Mielului (7:3; 14:1).

● Apocalipsa 7:1-8 vorbeşte despre sigilarea unor oameni vii aflaţi pe pământ la acel timp, după necaz, dar înainte de "ziua cea mare a mâniei" (6:17). Nu se spune nimic despre sigilarea celor morţi din cadrul Bisericii, care au murit înainte de pecetea a şasea (vezi 6:9-11). Deci cei 144000 nu pot fi Biserica creştină în ansamblu, cu începere de la apostoli.

    Argumentul învierii. Apostolul Pavel stabileşte ordinea "întâi vor învia cei morţi în Cristos, apoi noi cei vii care rămânem, vom fi răpiţi împreună cu ei" (1 Tes. 4:16, 17). Întrucât învierea are loc în Mileniu (20:3, 4), rămăşiţa bisericii nu poate fi "împreună" cu ceilalţi decât numai după această înviere, adică în Mileniu.

● Dar în capitolele 7 şi 14 cei 144000 sunt deja sigilaţi ca sclavi ai lui Dumnezeu şi strânşi pe Muntele Sion - toate acestea înainte de Mileniu. În acest caz, aceştia nu pot fi decât rămăşiţa Bisericii care mai este în viaţă atunci pe pământ ("noi cei vii care rămânem până la venirea Domnului" - 1 Tes. 4:15).

Notă: Pasajele din Apocalipsa 6:9-11 şi 14:13, deşi îi menţionează pe cei care au murit sau mor de atunci înainte, nu se referă la o înviere propriu-zisă a morţilor. Din contra, se specifică că ei urmează "să se mai odihnească încă puţin" în somnul morţii.

     Argumentul profetic. Unele caracteristici ale celor 144000 se bazează pe profeţii ale Vechiului Testament referitoare la restabilirea rămăşiţei pe muntele Sion. De exemplu, cuvintele din 14:5: "Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină", sunt o reluare a profeţiei lui Ţefania: "Rămăşiţa lui Israel nu va mai lucra nedrept, nu va mai spune minciuni şi nici nu se va mai găsi în gura lor o limbă înşelătoare" (Ţef. 3:13).

    În lumina argumentelor de mai sus, este evident că cei 144000 sunt rămăşiţa bisericii, încercată în timpul necazului celui mare şi sigilată ca proprietate specială a lui Dumnezeu la finele acestuia.

    Câteva obiecţii sunt tratate în continuare:

    Obiecţia răscumpărării. Această obiecţie poate fi formulată astfel: Cei 144000 au fost răscumpăraţi "de pe pământ" şi "dintre oameni" (Apoc. 14:3, 4), deci ei sunt în cer şi spirite. Întrucât însă rămăşiţa nu ajunge la răsplată "înaintea celor adormiţi", cei 144000 răsplătiţi în acest fel trebuie să reprezinte întreaga Biserică.

    La această obiecţie se poate răspunde astfel:

● Când rămăşiţa israelită a fost răscumpărată în antichitate pentru a se întoarce în Sion, ea a ajuns după o călătorie lungă într-o poziţie geografică centrală şi înaltă din punctul de vedere al lui Dumnezeu care alesese Ierusalimul, dar nu în cer. Ieremia a fost inspirat să scrie: "DOAMNE, mântuieşte pe poporul tău, pe rămăşiţa lui Israel! Iată, îi aduc înapoi din ţara de la miazănoapte, îi adun de la marginile pământului... Căci DOMNUL l-a eliberat pe Iacov şi l-a răscumpărat din mâna unuia mai tare decât el. Ei vor veni şi vor chiui de bucurie pe înălţimea Sionului" (31:7-12). Isus s-a referit la această adunare a aleşilor de pe pământ "din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă", şi nu a înţeles că aceştia vor fi strânşi în cer. Deplasarea, deşi la semnalul 'îngerilor', avea să depindă de voinţa şi vigilenţa lor. "Oriunde va fi cadavrul, acolo se vor strânge vulturii" (Mat. 24:28, 31; comp. Is. 27:12, 13). Aşa cum s-a profeţit: "Şi se va întâmpla în acea zi că Domnul îşi va întinde mâna a doua oară, ca să răscumpere rămăşiţa poporului său... va strânge pe exilaţii lui Israel şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda, de la cele patru margini ale pământului" (Is. 11:11, 12). Prepoziţia "de pe" [gr. apo] din sintagma "de pe pământ" (Apoc. 14:3) înseamnă literal "de la", cu sensul "de acolo într-o direcţie oarecare", nu "de acolo în sus". Adunarea este de la marginile pământului spre centru, adică spre Sion.

● Nici răscumpărarea [lit. cumpărarea] "dintre oameni" nu presupune că cei 144000 sunt în cer ca fiinţe spirituale(vezi 1 Cor. 6:20; 7:23). Un om cumpărat devine proprietatea stăpânului (comp. 1 Pet. 2:1). Cei 144000 sunt sigilaţi pe frunte ca "robii Dumnezeului nostru" (Apoc. 7:3). Actul cumpărării le schimbă statutul social şi eventual serviciul, dar nu şi natura corpului. În antichitate Dumnezeu cumpărase prin sângele mielului de Paşte pe întâii născuţi ai Israelului şi apoi îi înlocuise pe aceştia cu tribul lui Levi. În acest fel s-a creat o legătură directă între sângele mielului şi tribul preoţesc care înceta astfel să mai fie laic sau 'dintre oameni'. Aşa cum spun şi cuvintele cântării adresate Mielului în Apocalipsa 5:9 şi 10: "Vrednic eşti tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat [lit. cumpărat] pentru Dumnezeu, cu sângele tău, oameni din orice seminţie, din orice limbă, din orice popor şi din orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ". Aceştia au fost răscumpăraţi "dintre oameni" pentru a deveni regi şi preoţi, nu pentru a deveni spirite. Ei vor împărăţi peste ceilalţi oameni.

Notă: Cerul reprezintă în Apocalipsa statutul regal şi preoţesc pe care îl are Israelul spiritual. Fiind "o împărăţie de preoţi" acest popor este deasupra "pământului" - ca mediator între Dumnezeu şi omenirea reprezentată de pământ (Ex. 19:5, 6; 1 Pet. 2:9). Există o tradiţie în limbajul biblic al VT ca guvernarea şi preoţia să fie asociate figurativ cu cerurile. Pe timpul lui David şi Solomon, Iehova şi-a stabilit "tronul" şi "locuinţa" în Ierusalim pe munţii Sion şi Moria. Regii 'stăteau pe tronul lui Iehova', iar preoţii oficiau 'în casa lui Dumnezeu'. Toţi aceştia erau astfel figurativ 'în cer', datorită apropierii de Dumnezeu, în contrast cu restul ţării care era 'pământul'. Prin extindere, Israelul era "în cer" în contrast cu popoarele pământului (Ef. 1:10; compară cu 2:6, 11-22).

    Obiecţia Sionului ceresc. Unii ridică obiecţia (la argumentul învierii) că Muntele Sion este ceresc (comp. Evr. 12:22) şi că astfel cei 144000 aflaţi pe muntele Sion sunt în cer. În acest caz, au ajuns în cer prin înviere 'întâi cei morţi în Cristos'. Deci cei 144000 trebuie să fie întreaga Biserică. În plus, "din cer" se aude sunetul unei cântări pe care nu o pot învăţa decât ei.

Răspuns:

● Muntele Sion este simbolic, nu ceresc. La fel ca Babilonul cel Mare. Aceasta înseamnă că Sionul nu se găseşte în cerurile spirituale, deşi este văzut profetic la înălţimea cerurilor. În capitolul anterior Ioan a văzut două fiare care se ridicau din mare şi din pământ. Felul în care sunt descrise dă de înţeles că el însuşi se găsea la nivelul mării. De acolo el "vede" Muntele Sion în înaltul cerului. Vechiul Testament a profeţit "ridicarea" Sionului deasupra celor mai înalţi munţi (Is. 2:2, 3). Din poziţia lui joasă, Ioan aude glasul cântăreţilor de pe muntele Sion ca "venind din cer". Mai târziu, el a fost dus în spirit "pe un munte mare şi înalt", cel mai probabil chiar pe acest munte, pentru a i se arăta "cetatea sfântă, Ierusalimul, coborând din cer de la Dumnezeu" (Apoc. 21:10; comp. Zah. 14:10).

Notă: Este posibil ca glasul care se aude din cer să fie al celor de pe 'marea de sticlă cu harpele lui Dumnezeu în mână', aşa cum ar sugera discontinuitatea subiectului în versetele 1 şi 2: 'Am văzut 144000 pe Muntele Sion şi... am auzit un glas din cer ca al celor care cântă cu harpa', în loc de 'şi ei cântau cu harpa'. (15:2-4). În acest caz, cei 144000 care au ocupat muntele regalităţii împreună cu Mielul, conducătorul lor, sunt menţionaţi din nou numai de la versetul 3 înainte. Ei cântă o cântare nouă referitoare la regalitate. Cântăreţii de pe marea de sticlă cântă o cântare de biruinţă, "cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului". Isaia a profeţit că "cei răscumpăraţi ai DOMNULUI [rămăşiţa] se vor întoarce şi vor merge spre Sion cu cântece de biruinţă" (Is. 35:10). În viziune 'marea de sticlă amestecată cu foc' este în cer, ca şi alte simboluri regale şi preoţeşti, dar ea reprezintă realităţi pământeşti în legătură cu ieşirea purificată din persecuţie a "biruitorilor fiarei, ai icoanei ei şi ai numărului ei" (15:2).

     Obiecţia celor dintâi roade. Aceasta spune că cei 144000 sunt numiţi "primul rod" pentru că este vorba despre întreaga Biserică, în contrast cu restul omenirii.

Răspuns:

● Expresia "cele dintâi roade" are ca bază literală primele roade ale secerişului care erau dedicate lui Dumnezeu (Lev. 23:10). În Scriptură expresia este aplicată la persoane sau grupuri care într-un anumit sens devin primii membri strânşi ai unei clase de acelaşi fel. Creştinii din secolul întâi se considerau "ca cele dintâi roade ale creaturilor lui [Dumnezeu]" (Iac. 1:18). Într-o regiune în care pătrundea mesajul creştin, primii convertiţi erau priviţi ca "primul rod" al acelei regiuni: "Salutaţi pe Epenet, iubitul meu, care este cel dintâi rod al Asiei pentru Cristos" (Rom. 16:5). "Cunoaşteţi casa lui Ştefana, că ea este cel dintâi rod al Ahaiei" (1 Cor. 16:15). Din perspectiva timpului învierii, creştinii îl considerau pe Cristos ca primul rod şi astfel o garanţie că şi alţii vor avea parte de înviere: "Dar acum, Cristos a înviat dintre cei morţi, pârga celor adormiţi... Cristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea lui, cei care sunt ai lui Cristos" (1 Cor. 15:20, 23). Cei 144000 "au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel" (14:4). La finele necazului celui mare, rămăşiţa Bisericii va fi primul rod recoltat dintre oamenii aflaţi în viaţă în Babilonul căzut pentru a sluji în Sion ca reprezentanţi ai lui Dumnezeu, urmând să fie recoltaţi şi alţii de-a lungul secerişului propriu-zis. Bineînţeles, 'celelalte roade' sunt în afara numărului celor 144000. Şi în afara numărului întregii Biserici care se va reuni mai târziu în învierea întâi. 'Celelate roade' s-ar putea referi la marea mulţime de "leviţi" a cărei "recoltare" începe la finele necazului celui mare (imediat după sigilarea celor 144000, Apoc. 7), dar care se va extinde pe tot parcursul Mileniului (Apoc. 21:24-26; 22:14). Ca slujitori ai lui Dumnezeu, atît "preoţii" cât şi "leviţii" aparţin aceleiaşi clase, deşi va exista o diferenţiere în ce priveşte timpul şi importanţa serviciului.

În acest articol s-a afirmat că în Apocalipsa 14 cei 144000 nu se găsesc în cer. Înseamnă aceasta că ei nu se găsesc încă în cer, dar că mai târziu, după învierea întâi, vor trăi totuşi ca spirite în cer?

    După cum este descrisă învierea întâi în Apocalipsa, putem fi siguri că participanţii la ea, vor avea corpuri nemuritoare pentru a putea trăi şi domni 1000 de ani pe pământ (20:4-6). Noile corpuri, asemănător corpului lui Isus, vor avea calităţi deosebite care le vor apropria de natura lui Dumnezeu şi de prezenţa lui cerească, iar apostolul Pavel le numeşte pe această bază "spirituale" (1 Cor. 15:42-44). Aceasta nu înseamnă însă că cei 144000 vor fi în mod normal imateriali şi că vor trăi altundeva decât pe suprafaţa pământului.