|
Când apar cei
144000 ?
"Apoi m-am uitat și iată, Mielul stătea pe Muntele Sion;
și împreună cu el stăteau o sută patruzeci și patru de mii
care aveau scris pe frunte numele său și numele Tatălui său"

În legătură cu cei 144000 prezentați în Apocalipsa 7 și 14 s-a scris și s-a argumentat mult.
În general, aspectele dezbătute privesc simbolismul numărului,
originea etnică, identitatea "israeliților" din capitolul 7 cu
cântăreții din 14 și distincția față de "mulțimea mare".
Dincolo de aceste aspecte controversate rămâne problema cronologică.
Când apar cei 144000? Evanghelicii cred că
formarea acestui grup este o chestiune de viitor. Cei 144000 - spun ei - vor apare în
necazul cel mare după răpirea bisericii (ca înlocuitori evrei ai acesteia
în mărturie). Alții cred că este vorba despre martirii de peste veacuri ai Bisericii.
Unele grupări milenariste cred că este vorba despre un simbol al Bisericii înseși începând de la Pentecostă. Ce arată Apocalipsa referitor la timpul
când sunt strânși cei 144000?
În cele ce urmează vom presupune, pentru simplificarea discuției, că cei 144000 sunt
membri ai Bisericii, deci israeliți spirituali.
Ne interesează să stabilim dacă acest număr se
referă la toată Biserica sau numai la rămășița ei care va
supraviețui necazului celui mare. Argumentele ce urmează vor arăta că este
vorba despre rămășița Bisericii.
Argumentul sigilării. Manifestările de la pecetea a șasea marchează
încheierea necazului celui mare (comp. Apoc. 6:12-17 cu Mat. 24:29). Chiar
în acest context temporal Ioan vede 144000 de israeliți care sunt sigilați și o mare mulțime
internațională
care vine din necazul cel mare. Ambele grupuri au merite care acum le sunt recunoscute. Cei 144000 sunt sigilați pe frunte ca "sclavi
ai lui Dumnezeu" cu un sigiliu ce imprimă numele lui Dumnezeu și al lui
Mielului (7:3; 14:1).
● Apocalipsa 7:1-8
vorbește despre sigilarea unor oameni vii aflați pe pământ la acel
timp, după necaz, dar înainte de "ziua cea mare a mâniei" (6:17).
Nu se spune nimic despre sigilarea celor morți din cadrul Bisericii, care au
murit înainte de pecetea a șasea (vezi 6:9-11). Deci cei 144000 nu pot fi Biserica
creștină în ansamblu, cu începere de la apostoli.
Argumentul învierii. Apostolul Pavel stabilește ordinea "întâi vor
învia cei morți în Cristos, apoi noi cei vii care rămânem, vom fi răpiți
împreună cu ei" (1 Tes. 4:16, 17). Întrucât învierea are loc în Mileniu (20:3, 4),
rămășița bisericii nu poate fi "împreună" cu ceilalți decât numai după această înviere,
adică în Mileniu.
● Dar în capitolele 7 și 14 cei 144000 sunt deja sigilați ca sclavi ai
lui Dumnezeu și strânși pe Muntele Sion - toate acestea înainte de Mileniu.
În acest caz, aceștia nu pot fi decât rămășița Bisericii care mai este în
viață atunci pe pământ ("noi cei vii care rămânem până la venirea Domnului"
- 1 Tes. 4:15).
Notă: Pasajele din Apocalipsa 6:9-11 și 14:13, deși îi
menționează pe cei care au
murit sau mor de atunci înainte, nu se referă la o înviere propriu-zisă a morților. Din
contra, se specifică că ei urmează "să se mai odihnească încă puțin" în
somnul morții.
Argumentul profetic. Unele caracteristici ale celor 144000 se bazează
pe profeții ale Vechiului Testament referitoare la restabilirea rămășiței
pe muntele Sion.
De exemplu, cuvintele din 14:5: "Și în gura lor nu s-a găsit minciună,
căci sunt fără vină", sunt o reluare a profeției lui Țefania: "Rămășița
lui Israel nu va mai lucra nedrept, nu va mai spune minciuni și nici nu se
va mai găsi în gura lor o limbă înșelătoare" (Țef. 3:13).
În lumina argumentelor de mai sus, este evident că cei 144000 sunt rămășița bisericii, încercată în timpul
necazului celui mare și sigilată ca proprietate specială a lui Dumnezeu la finele acestuia.
Acești supraviețuitori fideli sunt strânși de 'îngeri' în unitate
pentru a
susține și proclama
noua regalitate a lui Dumnezeu, situație reprezentată de locul Muntelui
Sion (Mat. 24:31). Fiind singurii care au înțeles clar că unsul lui Dumnezeu
este prezent și domnește ca rege, ei răspândesc 'evanghelia aceasta a împărăției' ca o mărturie definitivă, "veșnică", la oamenii din toate națiunile (Mat. 24:14;
Apoc. 14:6, 7). Participarea celor 144000 la evanghelizare este simbolizată de
'cântarea nouă' al cărei răsunet se aude pentru întreaga planetă, figurativ "din cer". În tot acest
timp ei se găsesc însă pe pământ. Cei 144000 'stau pe muntele Sion' în
sensul că ei tocmai au fost eliberați și s-au întors din Babilonul simbolic
(comp. Ezra 3:1). Întrucât 'stau împreună cu Mielul',
ei au recunoscut noua regalitate a lui Dumnezeu și a Regelui său și au luat poziție
comună pentru ea (comp. Mat. 24:27, 28, 31).
Câteva obiecții sunt tratate în
continuare:
Obiecția răscumpărării.
Această obiecție poate fi formulată astfel: Cei 144000 au fost răscumpărați "de pe pământ" și "dintre
oameni" (Apoc. 14:3, 4), deci ei
sunt în cer și spirite. Întrucât însă rămășița nu ajunge
la răsplată "înaintea
celor adormiți", cei 144000 răsplătiți în acest fel trebuie să reprezinte întreaga Biserică.
La această obiecție se poate răspunde astfel:
●
Când rămășița israelită a fost răscumpărată în antichitate pentru a se
întoarce în Sion, ea a ajuns după o călătorie lungă într-o
poziție geografică centrală și înaltă din punctul de vedere al lui Dumnezeu
care alesese Ierusalimul, dar nu în cer. Ieremia a fost inspirat să scrie:
"DOAMNE, mântuiește pe poporul tău, pe rămășița lui Israel! Iată, îi aduc
înapoi din țara de la miazănoapte, îi adun de la marginile pământului...
Căci DOMNUL l-a eliberat pe Iacov și l-a răscumpărat din mâna unuia mai tare
decât el. Ei vor veni și vor chiui de bucurie pe înălțimea Sionului"
(31:7-12). Isus s-a referit la această adunare a aleșilor de pe pământ
"din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă", și
nu a înțeles că aceștia vor fi strânși în cer.
Deplasarea, deși la semnalul 'îngerilor', avea să depindă de voința și
vigilența lor. "Oriunde va fi
cadavrul, acolo se vor strânge vulturii" (Mat. 24:28, 31; comp. Is. 27:12,
13). Așa cum s-a profețit: "Și se va întâmpla în acea zi că Domnul își va
întinde mâna a doua oară, ca să răscumpere rămășița poporului său... va
strânge pe exilații lui Israel și va aduna pe cei risipiți ai lui Iuda, de
la cele patru margini ale pământului" (Is. 11:11, 12). Prepoziția
"de pe" [gr. apo] din sintagma "de pe pământ" (Apoc.
14:3) înseamnă literal "de la", cu sensul "de
acolo într-o direcție oarecare", nu "de acolo în sus". Adunarea este de la
marginile pământului spre centru, adică spre Sion. ●
Nici răscumpărarea [lit. cumpărarea] "dintre oameni" nu presupune
că cei 144000 sunt în cer ca ființe spirituale(vezi 1 Cor. 6:20; 7:23). Un om cumpărat devine proprietatea stăpânului (comp. 1 Pet. 2:1). Cei 144000 sunt sigilați pe
frunte ca "robii Dumnezeului nostru" (Apoc. 7:3). Actul cumpărării le
schimbă statutul social și eventual serviciul, dar nu și natura corpului. În antichitate
Dumnezeu cumpărase prin sângele mielului de Paște pe întâii născuți ai
Israelului și apoi îi înlocuise pe aceștia cu tribul lui Levi. În acest
fel s-a creat o legătură directă între sângele mielului și tribul preoțesc
care înceta astfel să mai fie laic sau 'dintre oameni'. Așa cum spun
și cuvintele cântării adresate Mielului în Apocalipsa 5:9 și 10: "Vrednic ești
tu să iei cartea și să-i rupi pecețile, căci ai fost înjunghiat și ai
răscumpărat [lit. cumpărat] pentru Dumnezeu, cu sângele tău, oameni
din orice seminție, din orice limbă, din orice popor și
din orice neam. Ai
făcut din ei o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru și ei vor
împărăți pe pământ". Aceștia au fost răscumpărați "dintre oameni"
pentru a deveni regi și preoți, nu pentru a deveni spirite.
Ei vor împărăți peste ceilalți oameni.
Notă:
Cerul reprezintă în Apocalipsa statutul regal și preoțesc pe care îl are
Israelul spiritual. Fiind "o împărăție de preoți" acest popor este
deasupra "pământului" - ca mediator între Dumnezeu și omenirea
reprezentată de pământ (Ex. 19:5, 6; 1 Pet. 2:9). Există o tradiție în
limbajul biblic al VT ca guvernarea și preoția să fie asociate figurativ cu
cerurile. Pe timpul lui David și Solomon, Iehova și-a stabilit "tronul" și
"locuința" în Ierusalim pe munții Sion și Moria. Regii 'stăteau pe tronul
lui Iehova', iar preoții oficiau 'în casa lui Dumnezeu'. Toți aceștia erau
astfel figurativ 'în cer', datorită apropierii de Dumnezeu, în contrast cu
restul țării care era 'pământul'. Prin extindere, Israelul era "în cer" în
contrast cu popoarele pământului (Ef. 1:10; compară cu 2:6, 11-22).
Obiecția Sionului ceresc. Unii ridică obiecția (la argumentul învierii) că Muntele Sion este
ceresc (comp. Evr. 12:22) și că astfel cei 144000 aflați pe muntele Sion sunt în cer. În acest caz, au
ajuns în cer prin
înviere 'întâi cei morți în Cristos'. Deci cei 144000 trebuie să fie întreaga
Biserică. În plus, "din cer" se aude sunetul unei
cântări pe care nu o pot învăța decât ei.
Răspuns:
●
Muntele Sion este simbolic, nu ceresc. La fel ca Babilonul cel Mare. Aceasta înseamnă că
Sionul nu se
găsește în cerurile spirituale, deși este văzut profetic la înălțimea
cerurilor.
În capitolul anterior Ioan a văzut două fiare care se ridicau din
mare și din pământ. Felul în care sunt descrise dă de înțeles că
el însuși se găsea la nivelul mării. De acolo el "vede" Muntele Sion în înaltul
cerului. Vechiul Testament a profețit "ridicarea" Sionului deasupra
celor mai înalți munți (Is. 2:2, 3). Din poziția lui joasă, Ioan
aude glasul cântăreților de pe muntele Sion ca "venind din cer". Mai
târziu, el a fost dus în spirit "pe un munte mare și înalt", cel mai
probabil chiar pe acest munte, pentru a i se arăta "cetatea sfântă,
Ierusalimul, coborând din cer de la Dumnezeu" (Apoc. 21:10; comp. Zah.
14:10).
Notă:
Este posibil ca glasul care se aude din cer să fie al celor de pe 'marea de
sticlă cu harpele lui Dumnezeu în mână', așa cum ar sugera discontinuitatea
subiectului în versetele 1 și 2: 'Am văzut 144000 pe Muntele Sion și... am
auzit un glas din cer ca al celor care cântă cu harpa', în loc de 'și ei
cântau cu harpa'. (15:2-4). În acest caz, cei 144000 care au ocupat muntele
regalității împreună cu Mielul, conducătorul lor, sunt menționați din nou numai de la
versetul 3 înainte. Ei cântă o cântare nouă referitoare la
regalitate. Cântăreții de pe marea de sticlă cântă o cântare de biruință,
"cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, și cântarea Mielului". Isaia a profețit că "cei răscumpărați ai DOMNULUI
[rămășița] se vor întoarce și vor merge spre Sion cu cântece de
biruință" (Is. 35:10). În viziune 'marea de sticlă amestecată cu foc' este
în cer, ca și alte simboluri regale și preoțești, dar ea reprezintă realități pământești în legătură cu ieșirea
purificată din
persecuție a "biruitorilor fiarei, ai icoanei ei și ai numărului ei" (15:2).
Obiecția celor dintâi roade. Aceasta
spune că cei
144000 sunt numiți "primul rod" pentru că este vorba despre
întreaga Biserică, în contrast cu restul omenirii.
Răspuns:
●
Expresia
"cele dintâi roade" are ca bază literală primele roade
ale secerișului care erau dedicate lui Dumnezeu (Lev. 23:10). În Scriptură
expresia este aplicată la
persoane sau grupuri care într-un anumit sens devin primii membri
strânși ai unei
clase de același fel. Creștinii din secolul întâi se considerau "ca cele dintâi roade ale
creaturilor lui [Dumnezeu]" (Iac. 1:18). Într-o regiune în care pătrundea mesajul
creștin, primii convertiți erau priviți ca "primul rod" al
acelei regiuni: "Salutați pe Epenet, iubitul meu, care este cel dintâi rod
al Asiei pentru Cristos" (Rom. 16:5). "Cunoașteți casa lui Ștefana, că ea
este cel dintâi rod al Ahaiei" (1 Cor. 16:15). Din perspectiva timpului
învierii, creștinii îl considerau pe Cristos ca primul rod și astfel o garanție că
și alții vor avea parte de înviere: "Dar acum,
Cristos a înviat dintre cei morți, pârga celor adormiți... Cristos este cel
dintâi rod; apoi, la venirea lui, cei care sunt ai lui Cristos" (1 Cor.
15:20, 23). Cei 144000 "au fost
răscumpărați dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu și pentru
Miel" (14:4). La finele necazului celui mare, rămășița Bisericii va fi
primul rod recoltat dintre oamenii aflați în viață în Babilonul căzut pentru a sluji în
Sion ca reprezentanți ai lui Dumnezeu,
urmând să fie recoltați și alții de-a lungul secerișului propriu-zis. Bineînțeles, 'celelalte roade' sunt în afara numărului
celor 144000. Și în afara numărului întregii Biserici care se va reuni
mai târziu în
învierea întâi. 'Celelate roade' s-ar putea referi la marea mulțime de
"leviți" a cărei "recoltare" începe la finele necazului
celui mare (imediat după sigilarea celor 144000, Apoc. 7), dar care se va extinde pe
tot parcursul Mileniului (Apoc. 21:24-26; 22:14). Ca slujitori ai lui
Dumnezeu, atît "preoții" cât și "leviții" aparțin aceleiași clase, deși va
exista o diferențiere în ce privește timpul și importanța serviciului.
În acest articol s-a afirmat că în Apocalipsa 14 cei
144000 nu se găsesc în cer. Înseamnă aceasta că ei nu se găsesc încă
în cer, dar că mai târziu, după învierea întâi, vor trăi totuși ca spirite
în cer?
După cum este descrisă învierea întâi în Apocalipsa, putem
fi siguri că participanții la ea, vor avea corpuri nemuritoare pentru a
putea trăi și domni 1000 de ani pe pământ (20:4-6). Noile corpuri,
asemănător corpului lui Isus, vor avea calități deosebite care le vor
apropria de natura lui Dumnezeu și de prezența lui cerească, iar apostolul
Pavel le numește pe această bază "spirituale" (1 Cor. 15:42-44). Aceasta nu
înseamnă însă că cei 144000 vor fi în mod normal imateriali și că vor trăi
altundeva decât pe suprafața pământului.
|