A murit Isus într-o vineri ?

"Ziua sărbătorii Azimilor, în care trebuiau jertfite paştele, a venit" - Ioan 12:1

    Punctul de vedere tradiţional (şi majoritar) este că Isus a murit într-o vineri (Vinerea Mare). Există însă voci care susţin că el a murit joi sau chiar miercuri. Din perspectiva textului biblic, se ştie sigur că mormântul a fost gol "în prima zi a săptămânii", duminică dimineaţa (Luc. 24:1; Marc. 16:2, 3). Cât despre ziua din săptămână în care a murit Isus şi timpul cât a stat în mormânt, acestea sunt subiecte de dezbateri aprinse. Afirmaţiile biblice de la care se pleacă în discuţii sunt de obicei acestea:

     (1) "ei îl vor omorî şi... după trei zile va învia" (Marc. 9:31)

     (2) "trebuie... să fie omorât şi a treia zi să învieze" (Luc. 9:22)

     (3) "va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului" (Mat. 12:40)

     (4) "astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat acestea" (Luc. 24:21)

   Pentru gândirea noastră aceste pasaje, par ireconciliabile. Evreii însă socoteau ca zile şi părţile unei zile (comp. 1 Reg. 22:1, 2; 2 Reg. 18:9, 10). Ziua la ei începea seara la apusul soarelui. Folosind aceste informaţii, concluzia care se desprinde este că Isus a murit cel mai probabil într-o joi, aşa cum este schiţat mai jos.

    Nu există nici o cale de a împăca cele "trei zile şi trei nopţi" cu vinerea tradiţională şi, pare-se, nici cu miercurea. Propoziţia "după trei zile va învia" implică şi ea moartea lui Isus într-o joi, socotind ca o zi şi ziua morţii. Afirmaţia discipolilor pe drumul spre Emaus se referă în mod specific la zilele "de la" răstignire. Astfel vineri ar fi 'prima' zi, sâmbătă a doua şi duminică 'a treia zi'. Expresia "a treia zi să învieze" se referă în mod clar la aceleaşi zile. Astfel cele patru pasaje pot fi înţelese armonios numai dacă Isus a murit joi după-amiaza şi a fost înviat în primele ore ale duminicii.

O zi mare de sabat

    Un factor important care trebuie luat în considerare este numărul de sabate care au fost în acea săptămână. Ziua specială de sărbătoare care urma sacrificării mielului de paşte era întotdeauna un sabat (Num. 28:16-18). Astfel dacă paştele a căzut de exemplu joi, vineri a fost un sabat, urmat apoi de sabatul obişnuit de sâmbătă. Ioan menţionează în 19:31:

    Ca să nu rămână trupurile pe cruce în timpul sabatului, căci era ziua Pregătirii şi ziua aceea de sabat era o zi mare, iudeii au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor şi să fie ridicaţi.

    Toţi sunt de acord că ziua "mare" de sabat a fost sabatul special din 15 Nisan, prima zi de sărbătoare din săptămâna Azimilor. Dacă Isus a murit într-o vineri, atunci acesta s-a suprapus cu sabatul obişnuit, iar dacă a murit într-o miercuri a existat şi o zi intermediară lucrătoare între cele două sabate. Dacă a murit joi cele două sabate au urmat unul după altul.

      Fiecare dintre cele trei variante rezolvă unele texte, şi complică altele. Varianta care plasează moartea lui Isus într-o joi pare totuşi să împace cel mai bine lucrurile. Luca indică că femeile care-l însoţeau pe Isus au fost împiedicate să-i pregătească cum se cuvine corpul pentru îngropare din cauza sabatului care urma. Ele s-au dus la mormânt cu mirodeniile abia "în prima zi a săptămânii", duminică. Astfel, se pare că ele au fost împiedicate să meargă la mormânt până duminică, prima zi ne-sabatică.  Atunci, de îndată ce interdicţia s-a sfârşit sâmbătă seara, au cumpărat mirodenii şi le-au pregătit în decursul serii. Apoi, sculându-se în zori duminică dimineaţa, s-au dus la mormânt, dar l-au găsit gol (Luc. 23:55 - 24:1).

    Acest pasaj n-ar avea sens dacă Isus ar fi murit într-o miercuri. În acest caz, joi ar fi fost un sabat şi vineri o zi obişnuită. Totuşi femeile nu s-au dus la mormânt până duminică. Dacă am presupune că ele au petrecut o parte a zilei de vineri 'cumpărând şi pregătind mirodeniile' (Mar. 16:1) şi că apoi s-au odihnit din nou în sabatul al doilea de sâmbătă, nu se explică graba cu care au mers la mormânt duminică dimineaţa, la patru zile după răstignire. Dacă erau atât de grăbite, de ce nu s-au dus vineri? În plus, o aşteptare până duminică dimineaţa ar fi însemnat aproape patru zile de la momentul morţii şi riscul descompunerii! (comp. Ioan 11:39).

Mielul de paşte

    Isus a fost adevăratul miel de paşte. Conform Legii, mielul pascal trebuia "luat" sau pus deoparte pentru sacrificiu cu patru zile înainte, în 10 Nisan (Ex. 12:3). Este interesant de notat că începând din această zi mai marii poporului au hotărât să-l omoare pe Isus, "dar nu în timpul sărbătorii" care începea cu sabatul din 15 Nisan (Mar. 11:18; 14:1, 2; Luc. 19:47).

    Isus a murit pe la 3 după-amiaza în 14 Nisan, aproximativ la timpul când evreii începeau să-şi sacrifice mieii de paşte. Conform poruncii lui Dumnezeu, însă, mieii trebuiau sacrificaţi în ziua de 14 după apusul soarelui (Ex. 12:6; Lev. 23:5). Cu un număr de ani înainte de naşterea lui Isus, celebrarea paştelui a suferit modificări şi a ajuns să prevadă o masă ceremonioasă scurtă în 14 urmată de o masă mai mare şi lejeră în 15. Această tradiţie este urmată şi astăzi.

    Aceasta înseamnă desigur că ultimul paşte ţinut de Isus n-a fost o masă de paşte tradiţională. El a ţinut paştele cu o seară înainte, la începutul zilei de 14 Nisan, socotită de seara până seara, în fapt în seara zilei de 13 după calendarul obişnuit. Aceasta a permis ca el să moară în aceeaşi zi ceremonială de 14 Nisan în care a celebrat ultimul paşte. Dimineaţa, în timpul judecăţii lui, ni se spune că iudeii nu mâncaseră încă paştele (Ioan 18:28). După-amiaza, pe când Isus era în agonie pe lemn, evreii începeau să sacrifice mieii de paşte. O altă dovadă pentru aceasta este descrierea zilei răstignirii ca "ziua Pregătirii", adică ziua de pregătire pentru masa de paşte şi sabatul asociat care urmau în 15 Nisan (Ioan 19:31).

    Tradiţia iudaică spune (cam în secolul al doilea e.n.), că "Isus a fost spânzurat în ajunul (preziua) paştelui" pe care ei îl sărbătoreau practic în 15. Similar, în primii 300 de ani după apostoli, toţi scriitorii creştini spun că ultimul paşte ţinut de Isus nu a fost un paşte "evreiesc". Înainte de acest ultim paşte Isus le-a spus discipolilor săi să meargă şi să facă pregătiri "în ziua întâi a Azimilor când [evreii] sacrificau paştele" (Mar. 14:12). Este posibil, ca aceste pregătiri să se fi făcut în cea mai mare parte după apusul soarelui şi astfel în această zi din punct de vedere ceremonial. paştele putea fi considerat "ziua întâi a Azimilor", în măsura în care denumirile de paşte şi Azimi se confundau deja datorită apropierii ca dată şi mutării unei părţi din ceremonia de paşte din 14 în 15. Astfel Luca numeşte ziua de 14 Nisan "sărbătoarea Azimilor, numită paştele" şi "ziua sărbătorii Azimilor, în care trebuiau jerfite paştele" (22:1, 7). Datorită accentului deplasat pe 15, ziua de 14 a devenit cunoscută ca ziua Pregătirii (Mat. 27:62; Mar.15:42; Luc. 23:54; Ioan 19:31).

    În concluzie, Isus a murit în ziua Pregătirii, 14 Nisan, care era ziua de paşte după instrucţiunile date de Dumnezeu lui Moise în Egipt. A ţinut paştele ceremonial împreună cu discipolii săi în 13 Nisan după apusul soarelui (ceremonial deja ziua de 14) şi apoi a fost arestat, judecat, condamnat şi omorât - toate acestea în ziua de paşte.

    A înviat în cursul serii sau nopţii cu care începea ceremonial ziua de 17 Nisan, prima zi lucrătoare după sabatul săptămânal. În dimineaţa acestei zile la templu marele preot prezenta primele roade ale secerişului ca ofrandă (comp. 1 Cor. 15:20). Varianta morţii lui Isus într-o miercuri pierde legătura profetică cu sărbătoarea primelor roade, pentru că ea plasează învierea în sabatul săptămânal (pentru a nu depăşi cele 72 ore). Primele roade însă nu puteau fi secerate şi aduse în sabat! (vezi Lev. 23:10, 11)

Ultima săptămână

    În tabelul de mai jos sunt schiţate evenimentele din ultimele 10 zile anterioare învierii lui Isus. Ea începe cu "şase zile înainte de paşte", adică cu şase zile înainte de 14 Nisan. A doua zi (cu cinci zile înainte de paşte) a avut loc intrarea triumfală în Ierusalim. Dacă paştele a fost joi, atunci intrarea în Ierusalim a avut loc sâmbătă, adică în sabatul anterior (9 Nisan), ceea ce explică şi absenţa comercianţilor în templu în acea zi (Mar. 11:11). Implicaţia este şi inversă: Dacă intrarea în Ierusalim a fost sâmbătă (nu în Duminica Floriilor) şi până la paşte au trecut cinci zile, atunci Isus a murit într-o joi (nu în Vinerea Mare).