288.000 de regi şi preoţi!

288.000 de regi şi preoţi!

"Vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor împărăţi cu el 1000 de ani"

- Apocalipsa 20:6

Ca şi alte simboluri apocaliptice, numărul 144.000 are o bază profetică în Vechiul Testament. Dublul acestui număr, 288.000, era efectivul combatanţilor din armata israelită oficială organizată de David. Aceasta era compusă din 12 divizii (după numărul seminţiilor) a câte 24.000 combatanţi fiecare (1 Cron. cap. 27). În Apocalipsa, 144.000 este numărul membrilor rămăşiţei supravieţuitoare, "din toate seminţiile fiilor lui lui Israel", care se întoarce din Babilon în Sion (Capitolele 7 şi 14). Cealaltă jumătate sunt în mod logic cei care nu au supravieţuit în confruntarea cu Babilonul, dar care au murit fideli (şi care astfel 'au fost adăugaţi la poporul lor'), dar care vor învia la începutul mileniului pentru a domni alături de rămăşiţă ca judecători, regi şi preoţi (Apoc. 20:4-6). O "armată" de 288.000 de învingători ridicată la cele mai înalte onoruri!

Ideea de 2x144.000 de combatanţi este sprijinită şi de profeţia lui Zaharia (cap. 14) unde jumătate din apărătorii fideli ai Ierusalimului sunt duşi în "captivitate" de naţiunile atacatoare.

"Voi strânge toate popoarele să lupte împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite şi femeile batjocorite; jumătate din cetate va merge în captivitate, dar rămăşiţa poporului nu va fi luată din cetate" (Zah. 14:1)

Această stare de "captivitate" trebuie să dureze însă puţin timp, până la învingerea acestor naţiuni prin intervenţia surprinzătoare a lui Dumnezeu descrisă în continuare. În Ierusalim curge apoi "apă vie" ceea ce presupune învierea pentru cei duşi în captivitatea morţii (v. 8) şi prelungirea la infinit a vieţii "rămăşiţei poporului". În realitate, toţi cei 288.000 de luptători israeliţi vor primi viaţă nemuritoare! Coroborând profeţia lui Zaharia cu ceea ce spune Apocalipsa, aceasta se întâmplă după războiul lui Dumnezeu cu naţiunile, după Armaghedon - în "învierea întâi" (Apoc. 20:4-6). Faţă de cei rămaşi în viaţă (144.000), cealaltă jumătate, cea martirizată, se găseşte la sfârşitul necazului celui mare "sub altar". Datorită apartenenţei la aceeaşi clasă şi a învierii unificatoare care trebuie să urmeze la scurt timp, primii sunt numiţi "împreună slujitori cu ei" (Apoc. 6:9-11;.7:4-8).

Altarul are o legătură intrinsecă cu viaţa şi moartea. Pe altarul de jertfă erau sacrificate suflete animale ca ispăşire pentru sufletele umane. Altarul de sacrificiu din Apocalipsa are însă o conotaţie în plus: martirajul. Sub el se găsesc suflete umane (Comp. Mat. 23:35). Cum au ajuns acestea aici? Aşa cum arată Apocalips 11:1, 2, atacatorii Ierusalimului ajung cu cucerirea şi masacrul până în curtea templului, dar nu dincolo de altar:

"Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prăjini şi mi s-a zis: 'Scoală-te şi măsoară templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el. Dar să nu măsori curtea de afară a templului, căci a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două de luni'"

Altarul se constituie astfel într-o limită între cei morţi şi cei vii. Nu este lipsit de semnificaţie faptul că altarul pentru sacrificii din Ierusalim a fost construit exact pe locul în care îngerul lui IHVH şi-a oprit urgia împotriva Israelului în timpul lui David, deci topologic între cei morţi şi cei rămaşi în viaţă (1 Cron. 21:26-28). Asemănător, Aaron a trebuit să facă ispăşire şi să tămâieze "între cei morţi şi între cei vii", pentru a înceta pedeapsa din partea lui Dumnezeu (Num. 16:48). Necazul cel mare asupra poporului lui Dumnezeu va fi oprit, tot aşa, într-un moment limită, în care intervenţiile "preoţilor" supravieţuitori vor avea un rol cheie. Ioel 2:17 lansează îndemnul profetic: "Preoţii, slujitorii Domnului, să plângă între pridvor şi altar şi să zică: 'Doamne, cruţă pe poporul tău! Nu da de ruşine moştenirea ta, n-o face de batjocura popoarelor'"

144.000 - numărul rămăşiţei

Un element important în deducerea profetică a acestui număr (288.000) este înţelegerea faptului că cei 144.000 mentionaţi explicit în Apocalipsa nu constituie totalitatea grupului de 'israeliţi' care vor deveni regi şi preoţi, ci numai rămăşiţa supravieţuitoare a acestora - cei aflaţi încă în viaţă la finele necazului celui mare care atunci sunt testaţi şi confirmaţi numeric. În mod corespunzător, în pasajele din Apocalipsa unde este vorba despre cei care vor domni în final ca "regi şi preoţi", nu apare numărul 144.000! (Vezi Apoc. 5:9, 10 şi 20:4-6)

De ce atunci numărul total, 288.000, nu apare textual în Apocalips? Un motiv ar putea fi limbajul criptic general al cărţii. Ca şi alte simboluri, numărul poate fi dedus cu uşurinţă, aşa cum se vede în acest articol. De asemenea, s-ar putea să fie implicat accentul pus în profeţiile mesianice ale Vechiului Testament pe rămăşiţă. În mod corespunzător, până la capitolul 22, pe scena lumii, cei care reţin atenţia sunt cei 144.000 de 'israeliţi' ai rămăşiţei supravieţuitoare. Numărul lor are conotaţii inegalabile (12x12x1000).

Luptători, învingători şi apoi regi şi preoţi!

Viitorii regi şi preoţi au fost pe parcursul necazului celui mare luptători (cap. 7), iar la sfârşitul necazului (care coincide cu căderea Babilonului) învingători (cap. 14). Într-adevăr, în capitolul 7 sunt descrişi supravieţuitorii acestor luptători, o rămăşiţă de 144.000, decişi să părăsească Babilonul căzut. În capitolul 14 aceiaşi luptători sunt prezentaţi întorşi deja în Sion ca învingători. După învierea întîi, în mileniu, întregul grup este descris anticipativ sub forma a 24 de bătrâni care domnesc pe tronuri ca regi şi preoţi (bătrânii au coroane regale şi potire preoţeşti). În mod interesant, există o corespondenţă între acest număr 24 (dublul lui 12), şi numărul total de regi şi preoţi 288.000 (dublul lui 144.000). De asemenea există o asemănare cu numărul cântăreţilor organizaţi de David, 288 (1 Cron. 25:1-7). Bătrânii aveau harpe ca şi mulţimea de învingători care cântau pe Muntele Sion! (Apoc. 5:8; 14:2)

În Apocalipsa 13, "fiara" (Babilonul cel Mare) face război cu sfinţii şi în primă fază îi învinge. Urmările sunt ducerea în captivitate şi uciderea cu sabia (vers. 10; comp. Ieremia 31:2). Privind pe cei 144000 ca pe o armată biruitoare care ia poziţie în Sion alături de regele nou instalat sau ca pe rămăşiţa unei naţiuni, organizate ca o armată, care se întorce cu cântece de biruinţă din Babilon în Sion, unele caracteristici ale lor devin mai uşor de înţeles (Apoc. 14:1-5). De exemplu, ei "urmează pe Miel oriunde merge el", asemănător cum vitejii lui David l-au însoţit pe acesta în campania militară până ce a devenit rege în Sion, evitând orice compromis pe care l-ar fi putut reprezenta comodităţile vieţii. Tot aşa, ca luptători consacraţi, asemenea lui Urie care pe parcursul luptei a evitat relaţiile sexuale cu propria soţie, sau a israeliţilor care nu şi-au luat soţii străine sau au renunţat la ele la întoarcerea din Babilon, "ei nu s-au întinat cu femei", adică nu s-au lăsat distraşi de interese personale străine cauzei (2 Sam. 11:11; Ezra 10). Venind în tabăra lui David, ei nu l-au trădat faţă de Saul, pentru că "în gura lor nu s-a găsit minciună" în loialitatea militară (1 Cron. 12:17). Ca şi rămăşiţa din antichitate care a părăsit Babilonul, ei au decis să acţioneze fără compromisuri în integritatea morală şi religioasă faţă de Dumnezeu (Ţef. 3:13).

Înseamnă faptul că numărul total de "regi şi preoţi" este de aproape 300 de mii că el ar putea fi literal, 288.000 fiind mai "cuprinzător" decât 144.000?

Nu, atât 144.000 cât şi dublul lui, 288.000, sunt numere simbolice în profeţia biblică, cum dealtfel şi calitatea de "israelit" a celor care le compun. Acestea reprezintă părţile şi totalitatea unui "popor" special ales de Dumnezeu să-l reprezinte şi să-l glorifice în locul Israelului literal (1 Pet. 2:9). Chiar şi în Israelul de odinioară, armata cu un număr prestabilit de combatanţi (divizibil la 2x12x12), reprezenta întregul popor cu un număr relativ mai mare şi variabil de membri.